În organizarea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” şi a Asociaţiei „Ştefadina” din Bucureşti, vineri, 27 martie 2015, ora 15, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, va avea loc Simpozionul „Basarabia – un destin al istoriei moderne până în contemporaneitate”. Lucrările simpozionului vor fi deschise de Cuvântul de binecuvântare al PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei şi Harghitei şi Cuvântul de salut al prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu.

Sâmbătă, 28 martie 2015, ora 9,00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, va avea loc Masa rotundă „Sursele informatice online utile şi în cercetarea monografică”

. .

La manifestare vor participa istorici, arhivişti, cadre didactice universitare, profesori şi preoţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Târgovişte, Bacău, Miercurea-Ciuc, Întorsura Buzăului şi Sfântu Gheorghe.

Sâmbătă, 28 martie 2015, ora 12, vor fi lansate şi prezentate noi apariţii editoriale printre care:

–          Acta Carpatica nr. 1/2014, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei editat de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Asociaţia Ştefadina Bucureşti;

–          Autonomia „Ţinutului Secuiesc”: între himeră şi trădarea României, de Vasile Moiş, postfaţă Dorin Suciu, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.

Biroul de presă al CESCH

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail