O eclipsă parțială de soare va putea fi urmărită mâine,  20 martie, în România.  La Sfântu Gheorghe, maximul eclipsei va fi atins la ora 11.56, au spus reprezentanții Observatorului Astronomic Vega”, care au anunțat că organizează un eveniment cu această ocazie.

Mâine, 20 martie 2015, va avea loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din nordul Oceanului Atlantic. Fazele parţiale se vor vedea din Europa, nordul Africii şi vestul Asiei. Observatorul Astronomic „Vega” va organiza mâine o prezentare pe această temă, la Ceainăria „Tein” din Sfântu Gheorghe, între orele 10.00 -13.00. Cei prezenți vor putea afla mai multe informații despre eclipsă şi în cazul în care condiţiile meteo vor fi favorabile, aceasta va fi observată cu ajutorul unor telescoape din dotarea Observatorului Astronomic „Vega”. Transmisia live a eclipsei parțiale de Soare va fi postatã pe Internet.

„Vom organiza o activitate în centrul orașului, în fața ceainăriei Tein. Vom fi prezenți acolo cu telescoapele, după care va avea loc o prezentare susținută de Felician Ursache, astronom amator și cercetător al Soarelui și Nagy Zenko, specialist în fenomene solare. Eclipsa va fi transmisă și prin web, la Tein”, a spus reprezentanul Observatorului „Vega”, Csere Mihaly.

Potrivit acesuia, la Sfântu Gheorghe, eclipsa va putea fi văzută cu câteva minute înainte de ora 11.00, momentul maxim al eclipsei va fi la ora 11.56, iar magnitudinea eclipsei va fi de 47%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din discul solar va fi acoperit de Lună. Eclipsa va fi vizibilă până la ora 13.00, a precizat Csere Mihaly.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail