Săptămâna viitoare, în data de 10 februarie (a.c.),  la Sfântu Gheorghe va avea loc o dezbatere publică despre costul real al energiei.

Dezbaterea este organizată de „Expert Forum”, în parteneriat cu Asociația de Tineret „Ecou” din Sfântu Gheorghe, la Restaurantul „Bastion” din municipiu.

„La dezbatere sunt invitaţi şi încurajaţi să participe toţi cei interesaţi. Intenţionăm să informăm că în realitate energia ne costă mai mult decât în Vest din cauza corupţiei. Credem că liberalizarea va lovi în primul rând grupurile de interese şi că o piaţă liberalizată poate însemna preţuri mai mici şi calitate mai bună decât ce avem azi. Explicăm şi dezbatem inclusiv situaţia cu creşterea preţurilor la căldură odată cu liberalizarea pieţei de gaze”, arată organizatorii.

La eveniment va participa și Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul energiei, care va susține o prezentare în acest sens.

„În data de 10 februarie, vă invităm la una dintre cele mai interesante dezbateri, credem noi, pe modelul <<Vox Populi>> pe care l-am lansat. Am vrea să avem  mai multe dezbateri pe diverse teme, nu neapărat pe cea care este fundamentală și care va continua, cea despre relația dintre români  și maghiari, dar, iată, acum avem prilejul și marea bucurie de a invita unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are țara noastră în domeniul energiei. Se numește Ana Otilia Nuțu, este un analist de politici publice și este consultant al Băncii Mondiale, este un  membru fondator la <<Expert Forum>>. Va veni la Sfântu Gheorghe în 10 februarie și va susține o prezentare, prezentare ce va cuprinde o parte de dezbatere publică. Asociația de Tineret <<Ecou>> este mândră că poate să coorganizeze un asemenea eveniment despre o temă care cred că  va trebui să intereseze pe foarte mulți oameni (…)”, a spus Mădălin Guruianu, coordonator de proiecte în cadrul Asociației „Ecou” Acesta a precizat că astfel de consultări au mai avut loc în ultimele săptămâni în Timișoara, Iași și Cluj: „Ne bucurăm că Sfântu Gheorghe este al patrulea loc din țară unde se organizează acest eveniment și din câte am înțeles, va fi organizată o dezbatere și mai mare la București. În toate acestea, partenerul principal este Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR). Dezbaterea este deschisă tuturor”, a mai spus Mădălin Guruianu.

Toţi cei interesaţi să participe la această dezbatere sunt rugați să confirme prezenţa telefonând la numărul 0753.431.421 – persoană de contact Mădălin Guruianu.

Ana Alina Costache

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail