A treia ediție a programului YouthBank (YB) a fost lansată în județul Covasna. Echipa compusă din 16 membri din Sfântu Gheorghe și Baraolt derulează primul eveniment din cadrul programului: o campanie de strângere de fonduri.

„YouthBank” (YB) este un program național, ce a fost lansat în anul 2006, în Cluj-Napoca, fiind coordonat la nivel naţional de către Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC), prin Programul de dezvoltare al Fundației Comunitare Cluj.

Coordonat la nivel local de Fundaţia Comunitară Covasna (HKA), programul YouthBank (YB), administrat de către un grup de tineri, selectaţi şi instruiţi, urmăreşte constituirea, promovarea şi administrarea transparentă a unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceeni, şi încurajează filantropia, iniţiativa civică şi responsabilitatea tinerilor. Reprezentanții HKA au anunțat, ieri, lansarea ediței a treia a programului.

. . „YouthBank pornește pentru a treia oară în Sfântu Gheorghe și în Baraolt, în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din Cluj. Programul este unul național, iar noi suntem parteneri ca Fundație. Programul național are și sprijinul Fondului ONG, și ne dă astfel suportul pentru a implementa acest program în județul Covasna (…).Scopul programului este ca tinerii să fie responsabili, să învețe ce este responsabilitatea, gândirea responsabilă, cum să se dezvolte personal ei înșiși, pe parcursul acestui program. Aici vor acumula diferite abilități. Se vor implica în strângere de fonduri, în organizarea diferitelor evenimente, vor acumula abilități de comunicare și după aceea vor învăța cum să fie responsabili și cum să folosească responsabil acei bani strânși în comunitate, cum să se raporteze față de comunitate. Ei vor face o mică parte din ceea ce facem noi în cadrul fundației la nivel mai mare”, a spus ieri, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentantul HKA, Furus Levente. Acesta a precizat că în cadrul ediției anterioare a programului YouthBank valoarea fondului constituit a fost de 2.650 euro: ” Prin acest program, în ediția anterioară am realizat și am finanțat cinci proiecte, inițiative ale tinerilor, 23 de aplicații în cadrul programului <<Mai mult decât un loc pe hartă>>, iar prin echipa din Baraolt este în curs de realizare parcul de antrenament în aer liber, care sperăm că anul acesta va intra în funcțiune”, a explicat reprezentantul HKA. Acesta a precizat că programul se derulează și anul acesta în două localități: Sfântu Gheorghe și în Baraolt și că se dorește ca la ediția de anul viitor să fie inclus în program și orașul Târgu Secuiesc: „Avem 16 tineri în program – 11 din Sfântu Gheorghe și 5 din Baraolt”, a menționat Furus Levente.

Echipa YB și-a propus să creeze un fond de 2.500  de euro, în perioada decembrie  – februarie (a.c.).  Noii membri ai echipei au participat săptămâna trecută la un program special de pregătire și au planificat acțiunile pe care le vor organiza pentru strângerea acestei sume.

Campanie de strângere de fonduri, pentru copiii orfani

„Tinerii au participat la o pregătire la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul căreia au fost informați despre programul Youth Bank și au pregătit detaliat evenimentele pentru adunarea fondurilor, donațiilor. Vor fi organizate mai multe evenimente, printre care un carnaval pe gheață, concerte, expoziții, o competiție de paintball și nu numai”, a spus Bencze Melinda, noul coordonator al programului YouthBank, care a precizat că zilele acestea va fi lansată o campanie de strângere de fonduri destinată copiilor orfani de la Olteni și de la Târgu Secuiesc, campanie ce va deschide seria activităților organizate pentru crearea fondului propus.

„Primul eveniment este <<Cutia de donații>> și reprezintă intenția echipelor YB de a crea un Crăciun memorabil pentru copiii orfani din Târgu Secuiesc și Olteni. Vrem ca acești copii să aibă un Crăciun mai fericit”, a spus Bencze Melinda. În cadrul campaniei, aproximativ 30 de cutii de donații vor fi amplasate în magazine, unități de tip fast-food, cofetării și diverse alte locații din Sfântu Gheorghe și Baraolt.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail