Camera de Comerţ şi Industrie Covasna împreună cu BUSINESS PROJECT CONSULT organizează, la finele acestei luni, un seminar privind oportunitățile de obținere a fondurilor europene.

Evenimentul va avea loc peste aproximativ două săptămâni, miercuri, 26 noiembrie (a.c.), între orele 16.00 – 18.00, la sediul Camerei de Comerţ și Industrie (CCI) Covasna, din Sfântu Gheorghe. În cadrul seminarului vor fi prezentate oportunitățile de obținere a finanțărilor nerambursabile, respectiv pașii necesari pentru obținerea fondurilor europene.

„Această temă nu a fost abordată de mult și acum vor putea fi accesate liniile de finanțare pentru perioada 2014- 2020. În cadrul seminarului se va discuta despre pașii necesari și despre cerințele specifice pentru obținerea de fonduri și vor fi prezentate toate posibilitățile, oportunitățile existente pentru cei care doresc să se lanseze în astfel de proiecte. Se știe că nu este un lucru foarte simplu să accesezi astfel de fonduri și să realizezi un proiect care să îndeplinească toate condiţiile finanţatorului, dar reprezintă o șansă importantă pentru cei care vor să inițieze ceva, vor să se dezvolte, iar Camera de Comerț dorește să întindă o mână de ajutor”, ne-a spus ieri, reprezentanta CCI Covasna, doamna Bodor Tünde. Aceasta a precizat că participarea la eveniment este gratuită, dar cei interesaţi sunt rugați să se înscrie prin email la adresa: [email protected], sau telefonic la nr. 0755 085 843, până în data de 24 noiembrie (a.c.), ora 12.00.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail