În timp ce mai toate magazinele de haine aflate în plin sezon de reduceri de pînă la 50% încearcă să-şi atragă clienţii prin diferite metode, tot magazinele second-hand înregistrează cele mai mari profituri, şi în acestă perioadă.
Criza economică a readus în actualitate magazinele cu haine la mâna a doua, dar nu doar pentru preţ ci şi pentru calitatea lor. „Eu vin aici de 2-3 ani de zile, să îmi cumpăr haine la mâna a doua, indiferent că este vorba de perioada de reduceri sau nu. Le prefer pe acestea pentru că au preţuri mai mici şi sunt de calitate. Când am chef de cumpărături iau toate magazinele la rând. E imposibil să nu găsesc ceva care să-mi placă. Dacă mă duc în magazine cu haine noi, pe lângă faptul că plătesc de trei-patru ori preţul real, mai am şi surpriza să ies pe stradă şi să mai văd vreo zece persoane îmbrăcate la fel”, ne-a spus Timea, una dintre clientele care frecventează magazinele second-hand.
În timp ce tot mai puţini sunt cei care îşi mai achiziţionează vreun articol de îmbracăminte, chiar şi în plin sezon de reduceri, din marile magazine din oraş, în cele de tip second-hand aglomeraţia este la ordinea zilei. „Zilnic avem foarte mulţi clienţi, mai ales de când am redus preţurile. Oamenii cumpără de la curele până la pantaloni, geci sau încălţăminte. Preţurile sunt de la 3 lei la 20 de lei, în funcţie de starea obiectului şi de calitatea acestuia”, ne-a precizat vânzătoarea unui magazin second-hand din zona centrală a oraşului.
Cei care aleg să-şi cumpere haine din second-hand au reduceri la diverse produse, de la tricouri, maieuri, rochiţe, pantaloni lungi/scurţi, jachete şi chiar bluze bune de purtat la toamnă, până la încălţăminte, celebrele genţi Louis Liton, Dolce&Gabana, Gap, lenjerii de pat sau jucării. Totuşi reducerile de preţuri nu vor mai dura prea mult timp, deoarece prin luna septembrie-octombrie vor sosi articolele de toamnă-iarnă care vor avea preţurile ceva mai ridicate.
Un alt gen de magazin „second-hand” ar fi cel de tip „outlet”. Au apărut şi în Sfântu-Gheorghe, unul situat pe strada 1 Decembrie, altul în apropierea hotelului Bodoc. Outle-tul se deosebeşte de un second-hand sau de un magazin oarecare de haine prin faptul că în aceste magazine se aduc haine care au rămas în stocul magazinelor de distribuţie din sezoanele perecedente apariţiei noilor colecţii. Hainele fac parte din diferite colecţii, de la diferite firme cu sau fără renume în lumea modei, şi care se vând la preţuri mici. Acest gen de magazine se adresează atât femeilor cât şi bărbaţilor, clienţii având posibilitatea să cumpere diverse modele de haine unicat.
Preţurile nu sunt neapărat foarte mici, dar nici foarte mari, situându-se între 15 şi aproximativ 50 de lei, în funcţie de model şi de marcă. Aici puteţi găsi haine de la Lee Levis, Gap, Kenzo, H&M, Stradivarius, jeanşi de la Mesquino sau Gap, branduri destul de renumite. Magazinele de acest gen nu sunt foarte mari şi nici foarte arătoase pe dinafară, în comparaţie cu celelalte, dar cu siguranţă ceea atrage atenţia cumpărătorilor este marca şi designul anumitor haine. Totuşi, trebuie avut în vedere că magazinele de acest gen nu sunt ticsite doar cu haine de firmă.
Anna-Maria Chiţu