An de an, în zi de sărbătoare a Înălțării Domnului, gândurile noastre se îndreaptă cu pioșenie către eroii neamului a căror jertfă o cinstim, de Ziua Eroilor.

În cursul zilei de ieri, în localitățile județului Covasna- Sfântu Gheorghe, Covasna, Tg. Secuiesc, Întorsura Buzăului, Barcani, Sita Buzăului, Araci,  Brețcu, Dobolii de Jos, Aita Mare, Aita Seacă, Arcuș- au avut loc ceremoniale militare și religioase la care au luat parte reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Covasna, ai autorităților publice,  instituțiilor deconcentrate, partidelor politice, unităţilor militare din garnizoană, localnici.

Prezent la ceremonialul desfășurat la Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe, prefectul Marius Popica  a spus, în discursul său: Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor este ziua în care, popor și armată, în comuniune de gând și simțire, cinstim cu inima curată pe toți fiii și fiicele neamului românesc, jertfiți pentru apărarea ființei naționale, a independenței, suveranității și integrității României, gloriei, mândriei și demnității tuturor românilor. Cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața pe câmpul de luptă ne ajută să conștientizăm importanța faptelor lor din trecut, pentru liniștea prezentului nostru. În această zi mă adresez veteranilor  de război, familiilor lor și tuturor cetățenilor  care își iubesc țara cu încrederea că datoria sacră de a cinsti eroii neamului va rămâne în veci neștirbită, iar amintirea lor va rămâne vie în sufletele noastre.   (…) Avem datoria, peste timp, să le îndeplinim dorința de a trăi într-o țară demnă. Astăzi, în semn de  aleasă prețuire, să ne plecăm frunțile spre gloria eternă a eroilor neamului românesc. Să îi cinstim cum se cuvine și să le păstrăm vie memoria, în sufletele și rugăciunile noastre”.

Ziua Eroilor sărbătorită în zona buzaielor

„Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi integritatea intacte în faţa suferinţelor. Eroii şi-au dat viaţa pentru semeni, pentru ţară şi pentru credinţă.” – Georgeta Gheorghiu, Subprefect

Depuneri de coroane, parade militare şi omagieri ale celor căzuţi la datorie pentru patrie şi credinţă au fost elementele principalele care au încununat tradiţionala sărbătoare a Zilei Eroilor. Evenimentul a avut loc joi, 29 mai a.c. atât în Întorsura Buzăului, cât şi în localităţile Barcani şi Sita Buzăului.

Începând cu ora 11, monumentul Eroilor, situat în curtea Bisericii cu hramul „Sf. Treime” şi „Sf. Mucenic Pantelimon”din Întorsura Buzăului, a fost înconjurat de toţi cei care au vrut să aducă un semn de recunoştinţă celor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru patrie şi credinţă. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă simplii cetăţeni ai acestui oraş, şi veterani de război, Primarul oraşului – Leca Băncilă, Subprefectul Georgeta Gheorghiu, Preoţi, oameni politici, elevi şi profesori, militari, jandarmi, pompieri, poliţişti şi mulţi alţii.

„Aceştia ( n.r. veteranii de război) sunt cei care ne-au mai rămas ca să dea o mărturie şi o mărturisire despre credinţa neamului românesc în Dumnezeu, în iubirea de patrie.” – Preot Ciprian Popica

După oficierea slujbei religioase specifice acestui eveniment, Preotul Ciprian Popica a deschis seria cuvântărilor, explicând de ce se sărbătoreşte această Zi a Eroilor în ziua în care se celebrează şi Înălţarea Domnului: „Fiecare dintre noi ne punem întrebarea: de ce în Ziua de Înălţare coincide, spun unii, cu Ziua Eroilor? Nu coincide. În 1920, Patriarhia, prin Sfântul Sinod, dă hotărârea ca pentru totdeauna să se cinstească toţi eroii, ostaşii români care au căzut de-a lungul istoriei pe toate câmpurile de  luptă, pentru cei care au pătimit ca eroi şi pentru cei care au pătimit prin lagăre şi închisori să fie pomeniţi astăzi de Înălţarea Domnului. Răspunsul este dat tocmai pentru faptul că astăzi Mântuitorul se înalţă la cer. (…) Avem o datorie Sfântă să le spunem copiilor noştri că vom rămâne în credinţa Ortodoxă şi că o vom apăra cu preţul vieţii noastre, fiind demni că ne-am născut români şi că Dumnezeu îi iubeşte şi îi ocroteşte pe români.”

Despre veteranii de război, personaje principale ale evenimentul de omagiere a Eroilor români, Preotul Ciprian Popica a precizat: „Cei care sunteţi veterani de război sunteţi în inimile noastre, sunteţi încununaţi de Dumnezeu cu iubire şi cu aprecierea noastră. Aceştia ( n.r., veteranii de război) sunt cei care ne-au mai rămas ca să dea o mărturie şi o mărturisire despre credinţa neamului românesc în Dumnezeu, în iubirea de patrie.”

 „Noi nu cinstim astăzi doar ţărâna eroilor, ci şi opera lor, care este ţara şi sufletul lor nemuritor.”Georgeta Gheorghiu, Subprefect

Georgeta Gheorghiu, subprefect al judeţului Covasna, prezentă la eveniment, a menţionat în discursul său: „An de an, în această zi, gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin jertfa şi vitejia lor, au făurit România Mare, au apărat libertatea şi independenţa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. Ziua Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor este Ziua în care, popor şi armată, comuniune de gând şi simţire, cinstim cu inima curată pe toţi fiii şi fiicele neamului românesc jertfiţi pentru apărarea fiinţei naţionale a independenţei suveranităţii şi integrităţii României, gloriei, mândriei şi demnităţii tuturor românilor.”

Subprefectul a mai adăugat: „Noi nu cinstim astăzi doar ţărâna eroilor, ci şi opera lor, care este ţara şi sufletul lor nemuritor.”

Ar trebui instituită obligaţia ca elevii şcolilor, de Ziua Eroilor, să fie adunaţi şi să trăiască spiritul comunitar de recunoştinţă.” – Leca Băncilă, Primar Întorsura Buzăului

Leca Băncilă, Primarul oraşului Întorsura Buzăului a început discursul său spunând că „această zi este una cu totul şi cu totul deosebită. Ne-am obişnuit, noi, oamenii moderni, să trăim într-un prezent care ne obligă şi ne mănâncă toate energiile. Dar se cuvine să consumăm pentru noi 364 de zile, şi o zi să avem în suflet şi în tot ceea ce facem pe cei care ne-au adus şi ne-au dat această ţară şi această posibilitate de a trăi liberi şi în demnitate.”

Leca Băncilă a mai adăugat: „Despre asta vorbim astăzi. Despre recunoştinţă faţă de cei care au clădit ţara asta frumoasă pe care o avem astăzi. Nu avem dreptul să îi uităm.”

În discursul său, Primarul a dorit să îşi exprime şi un regret: „Am o durere în suflet. Avem 2000 de copii în această comunitate a şcolii şi aici sunt prezenţi, nu ştiu dacă 200. Să instituim obligaţia – da, obligaţia!, de a trăi acest moment cu pioşenie, căci aici vorbim de sânge, de jertfă şi de profitori. Da, suntem nişte norocoşi. Profităm de munca şi jertfa lor şi uităm sau trecem prea lejer pe lângă aceste lucruri. Ar trebui instituită obligaţia ca elevii şcolilor, de Ziua Eroilor, să fie adunaţi şi să trăiască spiritul comunitar de recunoştinţă.”

Cine sunt eroii?

Georgeta Gheorghiu, subprefectul Covasnei, a precizat cine sunt eroii celebraţii în Ziua Sfântă a Înălţării: „Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi integritatea intacte în faţa suferinţelor. Eroii şi-au dat viaţa pentru semeni, pentru ţară şi pentru credinţă. Să ne cinstim eroii şi trecutul, dar nu prin vorbe, ci prin fapte; şi nu numai în această zi aniversară, ci mai ales în zilele şi în faptele noastre viitoare.”

Şi Leca Băncilă a explicat cine sunt cei care trebuie să poarte denumirea de „eroi”: „Eroul este cel care a pus supremul – viaţa, la bătaie. Dar imaginaţi-vă dumneavoastră soţia care a rămas cu copii mulţi, singură. Câtă jertfă a făcut să inoculeze cu succes, în bătălia pentru mâine, spiritul credinţei faţă de neam şi religie. Şi ea (n.r. soţia), cu siguranţă, este un erou.  Eroi sunt şi cei care nu au îmbrăcat haina militară. (…) Mai mulţi decât cei care luptau cu armele, au căzut dintre cei nevinovaţi. Cu toţii ne-au dat această ţară.”

Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Eroilor s-a încheiat cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor şi cu o frumoasă paradă militară.

[slideshow id=78]

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail