După zeci de proteste atât în faţa Hotelului Montana cât şi la sediul confederaţiei CNSLR Frăţia din Bucureşti, foştii angajaţi nu au fost băgaţi în seamă de nimeni şi continuă să protesteze împotriva deciziei conducerii hotelului cu privire a concedierile care au avut loc în luna decembrie anul trecut.

Cu un calendar al protestelor stabilit până la data de 1 iulie, foştii angajaţi, în frunte cu sindicalistul Vasile Neagovici, preşedintele CNSLR Frăţia Covasna, vor protesta în fiecare miercuri între orele 13:00 şi 15:00, până când vor primi un răspuns din partea cuiva din conducere. „Încă nu am primit nicun răspuns de la nimeni, dar cel mai mult mă deranjează că nu am primit nici de la confederaţie. O să protestăm până când se va deschide hotelul, iar când vor veni turiştii, ne vom mobiliza mai mulţi, poate aşa cineva ne va băga în seamă”, a declarat Neagovici.

Conform aceleaşi surse, Hotelul Montana se pregăteşte de deschidere, folosind forţă de muncă voluntară sau sezonieră, renunţănd complet la serviciile foştilor angajaţi. Dacă imediat după concedieri conducerea hotelului le promitea angajaţilor că vor avea un loc de muncă, cel puţin sezonier, în acest moment conducerea Sind Tour Trading le-a transmis protestatarilor că “nu vor mai fi angajaţi niciodată”, datorită protestelor la care au luat parte.

Chiar dacă pare că această situaţie nu are nicio finalitate, foştii angajaţi speră să poată ajunge la un consens cu administraţia hotelului care, în urmă cu mai bine de 3 luni, i-a „eliberat” din funcţii pe primii 20.

D.M.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail