Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe lansează un Program de muncă în echipă şi voluntariat pentru proiectele sale teatrale, naţionale şi internaţionale, care urmează să se desfășoare în următorul semestru.

Beneficiarii Programului sunt tinerii de peste 16 ani, care sunt aşteptaţi să depună aplicaţia de înscriere până la data de 18 decembrie a.c.,  la numărul de telefon 0740-578725.

Atribuţiile unui voluntar în echipa Osonó sunt două şi constau în: rezolvarea problemelor legate de tehnica sunetului și a luminilor în realizarea unui spectacol; integrarea în trupă şi participarea la un spectacol prin interpretarea unui rol feminin.

 

Teatrul Independent Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier spiritual unde tinerii exersează comunicarea cu sine şi cu alţii prin experienţe artistice specifice teatrului contemporan.

În cifre, activitatea Trupei  Osonó, doar pe  acest an,  arată astfel: 121 reprezentaţii  în 13 ţări – 45 oraşe, de pe 2 continente, la care au fost prezenţi 9.094 spectatori, precum şi 5 tabere de creaţie şi 46 workshopuri.

Ce a făcut Teatrul Independent  Osonó, de la înfiinţare şi până în prezent, şi cum arată echipa în care tinerii români sunt aşteptaţi să facă parte, doritorii pot afla  accesând pagina: http://osono.ro/html/ro. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail