Zece pictori consacraţi din România şi Republica Moldova, participanţi la prima ediţie a Stagiului de Rezidenţă Artistică şi Simpozionului Internaţional de Pictură Deva-Hunedoara 2026, îşi vor prezenta lucrările în staţiunea Covasna, în cadrul unei expoziţii organizate în debutul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Turismului.
Vernisajul va avea loc pe 21 septembrie, de la ora 15:00, şi este organizat de S.C. „Turism” Covasna S.A., în cadrul proiectului „Terapie prin Artă”, derulat în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuş şi Asociaţia cultural-artistică „Predeluţ”.
Potrivit organizatorilor, expoziţia reuneşte lucrări realizate de Teodora Coltofean, Dorin Coltofeanu, Corina Perianu, Mihai Perianu, Dumitru Bezem, Constantin Maxim, Liudmila Cojocari, Oleg Cojocari, Mihai Chişeliţa şi Ştefan Coman, artişti care au participat la stagiul de rezidenţă artistică şi simpozionul internaţional organizate la începutul acestei luni de GreenBike Art Association din Deva.
Lucrările prezentate la Covasna au fost expuse anterior la Castelul Nopcsa, în cadrul vernisajului care a marcat încheierea stagiului de rezidenţă artistică din judeţul Hunedoara.
Preşedintele GreenBike Art Association, Chen Jin, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul artistic desfăşurat în judeţul Hunedoara a inclus sesiuni de pictură, vizite culturale, excursii de documentare şi întâlniri între artişti, iar lucrările realizate în timpul rezidenţei, care vor putea fi văzute în cadrul expoziţiei de la Covasna, au fost inspirate de peisajele, patrimoniul istoric şi specificul cultural al judeţului Hunedoara.
Chen Jin a menţionat că asociaţia pe care o conduce îşi propune ca, prin organizarea anuală a unor rezidenţe artistice şi simpozioane internaţionale de pictură, să contribuie la dezvoltarea schimburilor culturale şi la promovarea artiştilor participanţi în România şi în străinătate, în principal în Franţa şi China.
„Unul dintre obiectivele importante ale proiectului îl reprezintă constituirea unei colecţii internaţionale de artă contemporană din lucrările semnate de participanţii la rezidenţele artistice. Colecţia va putea fi valorificată ulterior prin expoziţii organizate în România şi în străinătate, prin proiecte culturale şi educaţionale, precum şi prin colaborări cu instituţii şi parteneri culturali”, a precizat Chen Jin.
Expoziţia este inclusă în seria de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Turismului, ce vor avea loc la S.C „Turism” Covasna în perioada 21-27 septembrie.
