Pentru elevii și cadrele didactice de Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMV) din municipiul Sfântu Gheorghe, începutul anului școlar 2026- 2027 a costituit motiv de bucurie doar revederea în curtea unității de învățământ, după vacanța de vară ce abia a luat sfârșit.  

Și asta pentru că elevii și părinții au fost informați, înainte de data de 7 septembrie a.c., că, din cauza nefinalizării lucrărilor de reabilitare a clădirii internatului dar și a corpului A al școlii, precum și a imposibilității de a folosi sălile de clasă din Corpul B, care va intra în reabilitare după ce corpul A va fi gata, cei 1008 elevi care urmează cursurile celei mai importante instituții de învățământ în limba din municipiul Sfântu Gheorghe vor învăța „împrăștiați în patru vânturi”, până în luna ianuarie 2027.

Învățământ online pentru  389 de liceeni din calsele IX-XI și hibrid pentru cei 120 de elevi din clasa a XII-a

Reorganizăm întregul proces educațional: ciclul primar învață normal, după programul vechi, doar că este împărțit în două locații: la Liceul „Puskas Tivadar” și la Școala „Kiss Arpad” din Simeria veche; ciclul gimnazial va învăța după un program normal, în module (containerele de pe terenul de sport al CNMV-n.red); la liceu sunt produse niște schimbări în special la clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, care vor intra în sistem online, iar  clasa a XII-a în sistem hibrid” a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, prof. Maria Băilă, directoarea adjunctă a Colegiului.Despre problemele și greutățile cu care se confruntă întreg corpul profesoral, elevii dar și părinții acestora, după începerea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități, în anul 2020, cu termen de finalizare 6 luni, (constructorul și autoritatea locală se judecă și în prezent pentru lucrările realizate în proporție de peste 90%), dar și a celor de la corpul A, nefinalizate în termenul contractat, prof. Maria Băilă a vorbit în discursul rostit în prima zi de școală.

Nu are rost să ne prefacem că anul acesta va fi unul obișnuit, pentru noi, că nu va fi. De 7 ani ne confruntăm cu lucrări, cu mutări, cu spații care se schimbă, cu planuri care trebuie refăcute. Peste 1000 de elevi, sute de părinți, cu toții suntem afectați, întreaga comunitate școlară, dar trebuie să păstrăm speranța că, în viitor, vom avea o școală frumoasă așa cum  ne-o dorim.

Chiar dacă nu este ceea ce ne-am fi dorit pentru prima zi de școală, totuși trebuie să ne ținem căci ceea ce ne definește nu e doar locul  în care ne desfășurăm orele. Ne definește felul în care alegem să mergem mai departe.

Știm că este greu, nu putem controla totul ce ni se întâmplă, dar putem controla felul în care trecem prin așta.

Un Liceu nu este doar o clădire, o școală nu e doar un coridor, o sală de clasă sau o tablă, chiar dacă încărcătura istorică a acestor pereți o cunoaștem cu toții.

Trebuie să reținem că o școală înseamnă profesori care intră la ore și își fac meseria cu responsabilitate și cu dăruire, înseamnă elevi care întreabă, care învață, greșesc și încearcă din nou, înseamnă părinți care au încredere, înseamnă colegi care se spijnă unii pe alții.

Iar toate acestea le avem și sperăm să le avem în continuare. De aceea, e foarte important să știți că nu vom lăsa dificultățile administrative, spațiile provizorii sau distanța dintre noi să devină dificultăți ale educației. Poate că vom schimba locul în care învățăm, poate că vom schimba pentru o vreme modul în care ne întâlnim, dar nu vom schimba standardele noastre, nu vom schimba exigența, nu vom schimba respectul pentru muncă, nu vom schimba grija față de elevi și dedicarea cu care  ne facem meseria de dascăli, și mai ales nu vom renunța la ceea ce înseamnă să fii elev, să fii profesor la Colegiul Național Mihai Viteazul.

Știu că pentru voi, cei din liceu, este poate cel mai greu să începeți din nou separări de colegii voștri, de profesori, de atmosfera școlii. Să facem, însă, tot ce ține de noi pentru ca această perioadă să fie cât mai scurtă și pentru ca atunci când ne vom putea întoarce, să ne întoarcem într-un spațiu mai bun, mai sigur și mai potrivit pentru ceea ce vrem  să construim aici.”

Aceasta i-a îndemnat pe elevi – de la „bobocii” care au pășit pentru prima dată în curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, până la cei ce au intrat în ultimul an de liceu, să învețe, indiferent de locul din care sunt nevoiți  să facă acest lucru.

Poate că anul acesta nu ne va oferi confortul pe care ni l-am dorit, cel puțin începutul, dar ne poate oferi ceva la fel de important: ocazia  de a arăta cine suntem atunci când lucrurile nu sunt simple.

Dragi elevi, vă rugăm nu lăsați condițiile în care învățați, acum, să vă spună cât de important este ceea ce faceți! Împortanța voastră trebuie să se rezume la ceea ce faceți: stați în fața unui ecran, trebuie să învățați! Sunteți într-un modul (container-n,red), la fel, trebuie să învățați, sunteți într-un spațiu provizoriu, trebuie să învățați, pentru că școala merge mai departe și noi mergem mai departe cu răbdare, cu seriozitate, cu încredere, și, sperăm, cu puțin mai multă grijă unii față de ceilalți”, a mai spus prof Maria Băilă.Și directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, prof.Luminița Costea, a vorbit, în discursul său, despre nesfârșitele dificultăți întâmpinate de mult prea mult timp, precum și despre speranța că acestea vor lua sfârșit, măcar parțial, la începutul lunii ianuarie 2027

„Începem un an poate mai dificil decât alții de dinainte, însă începem un an în care speranțele noastre sunt reale. Reale în sensul că vom reveni în Corpul A, și eu sunt convinsă de acest lucru, în ianuarie (2027-n.red)”.

Prof. Luminița Costea  a vorbit despre importanța tratării cu cea mai mare seziozitate a acestei perioade dificile pe care o traversează elevii de liceu și cadrele didactice care vor învăța/preda online.

Este foarte adevărat că este foarte importantă relaționarea între copii, și copii și profesori. Dar, pentru 10 săptămâni cât am socotit noi că vom ține online-ul, este important ca elevii – cei de liceu că doar ei, clasele IX-XI și o parte din orele la clasa a XII-a, să înțeleagă că însușirea cunoștințelor nu ține neapărat de locul în care te afli. Ține de modul în care sunt făcute orele – și pentru asta colegii mei sper să-și dea toată străduința, și ține de ceea ce ești tu capabil să asimilezi. Încercăm în așa fel încât să mulțumim  cel puțin elevii de liceu- ceilalți vor fi aici prezenți- și cel puțin eu pot să promit că corpul profesoral își va da silința să facă lucrurile așa cum trebuie făcute”.

Prof. Luminița Costea i-a atenționat pe elevii de liceul cu privire la faptul că în timpul orelor de curs online camerele trebuie să fie deschise.  

Trebuie să înțeleagă toată lumea, am modificat regulamentul de organizare al școlii – NU aveți camerele deschise, aveți absențe. Părinții vor ști când veți lua absențele, catalogul online va funcționa în continuare”, a subliniat directoarea CNMV.

„Speranța moare ultima”, spune un proverb românesc, așa că nu ne rămâne decât să sperăm că lucrările la corpul A al CNMV vor și finalizate, sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier modern, table inteligente și tot ce mai este nevoie pentru ca, începând din luna ianuarie 2027, toții elevii să intre, în fiecare dimineață, pe poarta Colegiului Național „ Mihai Viteazul”. 

***   

Alte informații despre lucrările de reabilitare la clădirile CNMV, începute în urmă cu peste 6 ani de zile (unele dintre ele) și nefinalizate, încă, despre petiția inițiată de către Asociația părinților elevilor Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Municipiul Sfântu Gheorghe, adresată, în ianuarie 2025, Prim-Ministrului României, Marcel Ciolacu, și Ministrului Educației, Daniel David, de la care nu s-a primit răspuns, precum  și despre protestul organizat de elevi, cadre didactice și părinți, în luna mai 2025, în fața Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, puteți alfa accesând link-urile:

https://mesageruldecovasna.ro/petitie-pentru-finalizarea-lucrarilor-de-reabilitare-a-cladirilor-internatului-si-salii-de-festivitati-din-cadrul-colegiului-national-mihai-viteazul-sfantu-gheorghe/

https://mesageruldecovasna.ro/le-a-ajuns-cutitul-la-os-parintii-elevilor-inscrisi-la-cnmv-care-invata-in-alte-unitati-de-invatamant-vor-protesta-in-fata-primariei-sfantu-gheorghe/

https://mesageruldecovasna.ro/elevii-colegiului-mihai-viteazul-vor-continua-cursurile-in-containere-lucrarile-la-internat-blocate/

https://mesageruldecovasna.ro/termenul-de-finalizare-a-lucrarilor-la-colegiul-mihai-viteazul-prelungit-pana-in-2027/

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail