MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe), Asociația Sportivă „Ciucaș” Întorsura Buzăului, Primăria Întorsura Buzăului, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Barcani, Clubul Sportiv RETELIN din Întorsura Buzăului, Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale și Federația Română de Oină au organizat, în cadrul celei de-a 53-a ediții a Festivalului artistic „Ciobănașul” din Întorsura Buzăului, jud. Covasna, evenimentul de joc sportiv tradițional „Cupa Ciobănașul de Țurcă la cerc”, Ediția a IV-a.
Competiția s-a desfășurat pe terenul de fotbal de la „Camping” din Întorsura Buzăului și s-a adresat echipelor de amatori din zona Depresiunii Întorsura Buzăului.
Organizarea unei competiții de țurcă la cerc pentru copii, tineri și adulți de diferite vârste la Întorsura Buzăului a avut ca obiectiv principal redescoperirea jocului de țurcă și transmiterea către generațiile viitoare a unuia dintre jocurile tradiționale practicate de copiii din zonă la sfârșitul secolului XX și mai puțin jucat la început de secol XXI.
La această ediție a „Cupei Ciobănașul de Țurcă la cerc” s-au înscris 3 echipe mixte, cu jucători de vârste diferite, cuprinse între 11 și 67 de ani:
1 – Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Barcani, coordonată de domnul director Cătălin Petcu;
2 – Club Sportiv RETELIN din Întorsura Buzăului, coordonată de doamna Florentina Floroian;
3 – Asociația Sportivă Ciucaș Înt. Buzăului (AS Ciucaș), echipă coordonată de domnul președinte al asociației, Constantin Iagăr.
 
Regulamentul competiției a fost stabilit de comun acord (stabilirea punctajului, numărul de jocuri), reguli flexibile acceptate de toți jucătorii. La jocul de țurcă nu există limită de timp. Echipa care ajunge prima la punctajul stabilit la începutul jocului este declarată câștigătoare (cu această ocazie s-a jucat până la 3000 de puncte).
 
O echipă se află la bătaie (cu bastonul/bățul este lovită țurca – bățul mic), în timp ce echipa adversă se află la prindere. Fiecare jucător al echipei de la bătaie este poziționat în interiorul cercului și trebuie să lovească țurca cât mai departe în terenul de joc. Dacă țurca este prinsă de un jucător al echipei aflate la prindere cu o singură mână, echipa acumulează 500 de puncte, iar dacă este prinsă cu două mâini, echipa acumulează 300 de puncte; în ambele situații, jucătorul este eliminat de la bătaie.
 
Jucătorul aflat la bătaie în cerc are posibilitatea să puncteze cu bastonul dacă lovește țurca la o distanță mai mare de 40 de metri de cerc, acumulând pentru echipă 300 de puncte.
Dacă țurca nu este prinsă, atunci un jucător al echipei aflate la prindere aruncă țurca spre cercul în care se află jucătorul aflat la bătaie. Dacă țurca se oprește în cerc, jucătorul este eliminat și îi urmează un alt coechipier pentru continuarea jocului. Jucătorul aflat în cerc are posibilitatea să se apere cu ajutorul bastonului, lovind țurca ce se îndreaptă spre el.
 
Punctele se acumulează pe baza pașilor numărați de jucătorul aflat în cerc și până la locul în care cade „țurca”/bățul mic, după ce acesta este aruncat spre cerc de un jucător al echipei aflate la prindere.
Când toți jucătorii echipei aflate la bătaie sunt scoși din cerc, atunci se face rocada și echipa de la prindere va urma la bătaie.
 
Echipa care ajunge la scorul stabilit la începutul jocului, în cazul acestei competiții fiind vorba de 3000 de puncte, este declarată câștigătoare.
 
În partida pentru desemnarea câștigătoarei acestei competiții s-au întâlnit echipele CS Retelin – AS Ciucaș. Jocul a fost unul foarte echilibrat pe toată durata desfășurării. S-a ajuns în decisiv, iar echipa care a punctat mai mult a fost CS Retelin, care câștigă pentru a doua oară Cupa Ciobănașul de Țurcă la cerc, după ediția din anul 2024. Ediția din anul 2025 a fost câștigată de echipa Primăriei Întorsura Buzăului.
Menționăm faptul că în ediția din anul 2023 nu a fost desemnată o echipă câștigătoare din motive obiective (o furtună a întrerupt desfășurarea jocurilor finale și această competiție nu a mai fost reluată).

Clasament

Locul I – Club Sportiv RETELIN
Locul II – AS Ciucaș Înt. Buzăului
Locul III – Șc. Gim. „Andrei Șaguna” din Barcani
La eveniment au participat elevi, tineri și adulți de diferite vârste, foști practicanți de țurcă din zona Întorsura Buzăului. Astfel, organizarea și desfășurarea jocurilor de țurcă sub forma unei competiții (Cupa Ciobănașul), ajunsă la ediția a IV-a, a oferit șansa tinerilor de a se implica activ în acțiunea de reînviere și de transmitere către generațiile viitoare a jocului de „țurcă”.
 
Ediția I – 2023: nu a avut desemnată o echipă câștigătoare;
Ediția a II-a – 2024: Echipa CS Retelin;
Ediția a III-a – 2025: Echipa Primăria Întorsura Buzăului;
Ediția a IV-a – 2026: Echipa CS Retelin.
 
Festivitatea de premiere
Organizatorii au oferit echipelor participante, în cadrul festivității de premiere, trofee și diplome pentru locurile I–III. Activitățile din cadrul evenimentului au fost coordonate de Dan Buzea (muzeograf MNCR), Iagăr Constantin (A.S. Ciucaș), Bogdan Stroie (LTME) și Cătălin Petcu (Șc. Gim. „A. Șaguna” din Barcani).
Mulțumim în mod special pentru susținere, implicare și promovarea jocului tradițional de țurcă la cerc domnului primar Raul Urdă din Întorsura Buzăului.
Felicitări tuturor participanților pentru implicarea și felul în care au practicat jocul tradițional de țurcă la cerc la nivelul competiției adresate amatorilor!
 
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni
Muzeograf Dan Buzea

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail