Grădina Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat găzduiește sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 15:00, un eveniment dedicat iubitorilor de automobile de epocă, istorie, natură și experiențe culturale autentice.
Organizatorii îi invită pe participanți să lase ritmul alert al prezentului și să pornească într-o călătorie relaxantă în atmosfera vremurilor de altădată.
Programul debutează cu o întâlnire în aer liber, în parcul muzeului, unde vizitatorii sunt încurajați să vină pregătiți cu pături, umbreluțe de soare și coșuri de picnic, pentru a se bucura de câteva ore de relaxare într-un cadru deosebit.
“Dragi iubitori de Retromobile, natură-relaxare-stare de bine și frumos, vă invităm în data de 20 iunie, sâmbătă, cu începere de la orele 15.00 în grădina Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat, pentru o după -amiază relaxantă în ambianța vremurilor și obiectelor demult apuse. La ora 15.00 e programată sosirea în parcul Muzeului Haszmann Pal: pregătiți cu umbreluțe de soare, păturică și coșulețul de picnic și porniți într-o mică și relaxantă aventură în trecut…” -au transmis organizatorii.
De la ora 17:00, publicul este invitat la vernisajul expoziției de artă plastică „Apáczai 400”, organizată de artistul plastic Székely Géza. Evenimentul va fi deschis de Dimény-Haszmann Orsolya, muzeograf, iar expoziția va fi prezentată de criticul de artă dr. Deák Ferenc Lóránd. Tot în cadrul acestei manifestări, Oláh Szabolcs va susține prelegerea „Ce ne-a oferit Apáczai?”.
Seara continuă, de la ora 19:00, cu prezentarea multimedia „Pe Drumul Mătăsii cu autorulota”, susținută de Tulit Éva și Tulit Zsombor, care vor împărtăși experiențele unei călătorii fascinante prin locuri și culturi deosebite.
De la ora 20:00, participanții vor putea lua parte la un cerc de dans popular, într-o atmosferă prietenoasă și autentică.
Pe parcursul întregii zile vor avea loc ateliere meșteșugărești, demonstrații de pornire a motoarelor stabile vechi și prezentări de automobile de epocă, spre bucuria pasionaților de patrimoniu tehnic și istoric.
Muzeul „Haszmann Pál” va rămâne deschis până la miezul nopții, iar accesul publicului este gratuit.
Ana Ciorici Costache
