În noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv în 11 spre 12 aprilie 2026 vom prăznui Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos, marea Sărbătoare ce a fost precedată de un Post lung.
Ultimele şapte zile dinaintea Paştelui au purtat numele de Săptămâna Patimilor, ce a început în duminica Floriilor. În Săptămâna Mare s-au comemorat prinderea lui Iisus, crucificarea şi moartea Sa. În Vinerea Mare credincioșii au ţinut Post negru. Urmează Învierea, când ne bucurăm cu toţii de Lumina sfântă.
Această perioadă plină de semnificaţii religioase a fost plină de interesante obiceiuri populare, multe la origini cu caracter profan: terminarea curăţeniei în casă, prepararea bunătăţilor culinare specifice (ouă roşii, dorb, borș și friptură de miel, cozonac, pască), înnoirea garderobei cu un mic articol vestimentar fie o pereche de încălţări, precum şi oferirea de cadouri celor dragi, pe care le va aduce…„Iepuraşul”!
Deşi gospodinele cu experienţă ştiu acest lucru şi-l respectă cu sfinţenie, să precizăm pentru doamnele şi domnişoarele tinere ca să știe pe viitor, că înroşirea ouălelor se realizează numai în Joia Mare. De asemenea, se consideră un mare păcat şi o lipsă de respect de a se face trebuiri casnice în Vinerea Mare, când la Biserică are loc Prohodul.
Pe lângă tradiţionalele ouă roşii, au apărut în ultimii ani şi ouă încondeiate cu ceară, pictate în culori pastel, având diverse modele, cum ar fi cele cu frunze ori decorate în relief sau împodobite cu mărgele. De gustibus!
În lumea satului există anumite reguli pentru ciocnitul ouălor roşii, legate de persoana care are cinstea de a lovi primul (de obicei, bărbatul mai în vârstă), rostindu-se formula ritual, „Hristos a Înviat!” Se răspunde „Adevărat a Înviat!” Primii care ciocnesc sunt soţul cu soţia, urmează copiii cu mama şi tatăl, părinţii cu celelalte rude şi invitaţii prezenţi la ospăţ în familie.
În unele cătune româneşti femeile strâng după masa festivă şi aruncă mai târziu pe câmp cojile ouălor vopsite, pentru ca recolta să fie bogată, ferită de dăunători. Uneori aceste coji pisate sunt adăugate şi în hrana animalelor, în ideea păstrării sănătăţi şi ferilităţii lor.
Mai cu seamă pentru cei mici, Sărbătoarea Pascală nu poate fi concepută fără venirea unui personaj de basm, mult mediatizatul „Iepuraş- Coconaş”. El le aduce copiilor jucării, daruri mult-visate, dulciuri, hăiniţe şi pantofiori noi etc. De fapt, tradiţia „Iepuraşului” constituie un ritual vechi, dar trebuie să o spunem, nu are nici o încărcătură religioasă. Mica vietate atât de gingaşă şi sperioasă, cu urechile sale lungi şi clăpăuge, reprezintă chintesenţa fertilităţii, a naturii care a revenit în mod miraculos la viaţă odată sosirea primăverii.
Legenda legată de „Iepuraşul” ce aduce ouă roşii apare menţionantă prima oară într-un basm german. Ulterior a fost preluată de meşterii cofetari, care au început să pregătească dulciuri în formă de iepuraşi, ce au avut mare trecere, iar obiceiul s-a răspândit în lumea întreagă.
…Vă dorim, stimaţi cititori, să aveţi zile cu Lumină şi Bucurie. Doamne ajută şi Sărbători Fericite!
Hristos a Înviat!
Horia C. Deliu
