Peste 400 de fermieri din judeţul Covasna ar putea beneficia de sprijin din partea APIA.

Tot mai mulţi fermieri covăsneni au descoperit avantajele agriculturii ecologice, dar totodată au înţeles şi că ”ştampila” eco i-ar putea ajuta să îşi vândă produsele la preţuri mai bune. Nu o spunem noi, ci o arată datele de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Covasna.

În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc vineri, directoarea APIA Covasna, Angela Negoiţă, a precizat că începând cu 1 septembrie, până în 15 octombrie, este în derulare campania privind agricultura ecologică, în cadrul căreia cei interesaţi îşi pot depune dosarele.

Directoarea APIA a declarat că anul acesta sunt 406 fermieri, potenţiali beneficiari, faţă de 64 cât au fost anul trecut.

În ceea ce priveşte schema de sprijin acordat crescătorilor de vaci din zona defavorizată, campanie ce este în desfăşurare, directoarea Angela Negoiţă a precizat: „Până în acest moment, pentru vaca de lapte s-au primit 2.508 cereri, pentru 11.404 capete, iar eligibile sunt 11.383 de capete. Pentru vaca de carne avem numai 16 cereri şi pentru bivoliţă, cinci cereri.”

Campaniile pentru bovina simplă, ovine şi caprine s-au încheiat. „Am terminat pentru bovina simplă şi am avut 3.511 cereri pentru 32.062 de capete, la ovine 1.004 cereri, pentru 131.804 capete şi la caprine am avut 87 de cereri. Nu ştim care este suma care se alocă, pentru că nu s-a stabilit, încă”, a mai spus directoarea APIA.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail