Un grup de poliţişti americani, veniţi în judeţul Covasna la invitaţia Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, au susţinut, săptămâna aceasta, un curs de pregătire pentru angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit vicepreşedintelui asociaţiei, dr. ing. Florin Popa, cursul a constat în prezentarea unor procedee şi proceduri de intervenţie pentru anihilarea elementelor violente.
„În perioada 1-5 decembrie, în baza Proiectului privind realizarea unor activităţi sociale şi profesionale, o delegaţie de poliţişti din Comitatul Broward, Broward County Sheriff’s Office (BSO), Statul Florida – S.U.A. se află în judeţul Covasna. Poliţiştii americani au ţinut un curs de pregătire constând în prezentarea şi exersarea practică a unor procedee şi proceduri de intervenţie pentru anihilarea elementelor violente, activitate la care au participat un număr de 30 de poliţişti, poliţişti de penitenciare, jandarmi şi pompieri din trei judeţe, Braşov, Covasna şi Harghita, precum şi trei poliţişti de frontieră de la Regiunea 11 Bucureşti. Aceştia le-au împărtăşit din experienţa acumulată în timp în ceea ce priveşte combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă, complexitatea şi formele diverse de manifestare a acestora„, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, Secţia Română, Florin Popa.
Conform acestuia, colaborarea cu poliţiştii americani a început în anul 2022, primul curs desfăşurându-se la Braşov, iar cel de-al doilea în 2023 în Florida, la Comitatul Broward, la care au participat opt membri ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sursa foto: Florin Popa