O nouă ediţie a Târgului de Oferte Educaţionale, în care unităţile şcolare liceale din municipiul Sfântu Gheorghe își vor prezenta oferta de servicii educaționale viitorilor absolvenți ai clasei a VIII-a şi părinților acestora este programată să se desfășoare vineri, 12 mai, în centrul orașului reședință de județ, a transmis Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
„În conformitate cu Ordinului nr.5439/26.09.2022 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și dual pentru anul școlar 2023-2024, și în acest an, mai exact în data de 12 mai 2023, în centrul orașului Sfântu Gheorghe se va desfăşura o nouă ediţie a Târgului de Oferte Educaţionale, un important eveniment de marketing educaţional din învăţământul preuniversitar covăsnean, în care unităţile şcolare liceale din municipiul Sfântu Gheorghe își vor prezenta oferta de servicii educaţionale viitorilor absolvenţi ai clasei a VIII-a şi părinţilor acestora.”- a informat IȘJ Covasna, printr-o adresă către liceele din oraș.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, împreună cu Primăria Sfântu Gheorghe şi cu participarea tuturor liceelor din municipiul Sfântu Gheorghe.
„Oferta educaţională prezentată la standurile liceelor va oferi elevilor și părinților informaţii despre competenţele pe care le pot dobândi elevii dacă urmează un anumit profil/ specializare.
Elevii de clasa a VIII-a vor vizita standurile liceelor însoţiţi de consilierii şcolari şi de profesorii diriginţi şi vor avea ocazia să vizioneze prezentări atractive, vor primi materiale de promovare, vor avea ocazia să vorbească cu elevii şi profesorii, vor afla informaţii despre competenţele pe care le pot dobândi dacă urmează un anumit profil şi specializare, care sunt diplomele şi atestatele pe care le vor obţine la finalul studiilor şi care sunt opţiunile de carieră viitoare (fie că este vorba de continuarea studiilor sau de ieşiri pe piaţa forţei de muncă). La fiecare stand, elevii vor fi întâmpinaţi de profesori și reprezentanți ai operatorilor economici care vor oferi <<informațiile>> succesului pentru fiecare liceu sau specializare, elevii putând să-şi construiască propria reţetă a scuccesului.
Elevii vor putea afla şi alte informaţii despre <<viaţa de liceu>>, despre oferta de activităţi extraşcolare, despre proiectele în care sunt implicate şcolile, cluburile care funcţionează în acestea şi care sunt şansele să-și dezvolţe sau să-și descopere pasiunile/hobby-urile în şcoala aleasă.”- se arată în aceeași adresă.
Vom reveni cu informații.
Ana CIORICI COSTACHE
Foto arhivă