Aproximativ un sfert dintre reclamaţiile înregistrate în acest an la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Covasna au fost neîntemeiate, iar cele mai multe au vizat companiile de telefonie mobilă.
Potrivit unui raport postat pe site-ul Prefecturii, în primele 9 luni din acest an CJPC Covasna a primit un număr de 493 de sesizări şi reclamaţii, din care 188 au fost rezolvate pe cale amiabilă, 41 s-au dovedit a fi întemeiate, asigurându-se dreptul cetăţenilor de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, 54 de reclamaţii au fost nesoluţionabile, 40 au fost retrase şi clasate, 51 au fost redirecţionate către alte alte instituţii competente, iar 118 au fost neîntemeiate.
Comisarul şef-adjunct al instituţiei, Mircea Diacon, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că cele mai multe reclamaţii au vizat operatorii de telefonie mobilă, cetăţenii fiind nemulţumiţi de contractele pe care le-au semnat.
„Sunt situaţii în care primesc oferte telefonice, nu sunt atenţi la detalii şi nu se uită la ce semnează, iar apoi vin cu reclamaţii”, a declarat Mircea Diacon.
Conform aceleiaşi surse, în perioada ianuarie-septembrie, inspectorii CJPC Covasna au efectuat 823 acţiuni de control, dintre care circa 260 au vizat produsele alimentare, peste 300 nealimentare, iar restul, prestările de servicii, iar în urma acestora s-au încheiat 275 de procese verbale de contravenţie, fiind aplicate 149 de amenzi în valoare totală de 347.000 de lei şi 181 avertismente.
Printre neregulile constatate s-au numărat oferirea de produse şi servicii fără informarea corectă şi completă a consumatorilor, produse cu termen de valabilitate expirat, lipsa etichetării conform prevederilor legale a alimentelor, lipsa preţului, lipsa traducerii informaţiilor în limba româna, a instrucţiunilor de montare şi utilizare la produse de folosinţă îndelungată, lipsa a certificatului de garanţie, utilizarea mijloacelor de măsurare neadecvate şi depozitarea neconformă a mărfurilor.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES