Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, eseist şi poet, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 19 august 1935, în localitatea bihoreană Păuşa, într-o familie de învăţători, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2006) şi „Dicţionarului scriitorilor români” (Editura Albatros, 2001).
După ce a absolvit şcoala primară în comuna Dânceu, judeţul Mehedinţi, a urmat cursurile Şcolii Normale „Iosif Vulcan” (1946-1949), apoi cursurile Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea (1949-1953), conform paginii de facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.
Între 1953 şi 1956 a studiat la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, pe care a abandonat-o după trei ani, pentru a se înscrie, tot la Cluj, la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, luându-şi licenţa în 1961.
Autor deosebit de productiv, D.R. Popescu este una dintre figurile emblematice ale culturii române, având o operă vastă, ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseuri şi scenarii de film.
A debutat în 1953 cu versuri şi proză în ziarul „Crişana” din Oradea, iar în 1954 a avut loc debutul său în proză în revista „Steaua”.
La 1 martie 1956, a fost angajat de A.E. Baconsky la revista „Steaua”. În perioada 1970-1982 a fost redactor-şef al revistei „Tribuna”; între 1969 şi 1981, a fost secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca. În 1982 a fost numit redactor-şef la „Contemporanul”. Între 1981 şi 1989 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Membru corespondent, din 24 octombrie 1997, şi membru titular, din 24 martie 2006, al Academiei Române, devine director general al Editurii Academiei Române (din 2006) şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.
A publicat volume de proză: „Fuga” (1958); „Zilele săptămânii” (1959); „Umbrela de soare” (1962); „Fata de la miazăzi” (1964); „Vara oltenilor” (1964); „Somnul pământului” (1965); „Duios Anastasia trecea” (1967); „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969).
A semnat romanele: „F” (1969); „Cei doi din dreptul Ţebei sau Cu faţa la pădure” (1973); „Vânătoarea regală” (1973); „O bere pentru calul meu” (1974); „Ploile de dincolo de vreme” (1976); „Împăratul norilor” (1976); „Iepurele şchiop” (1981); „Podul de gheaţă” (1982); „Oraşul îngerilor” (1985); „Dumnezeu în bucătărie” (1994); „Truman Capote şi Nicolae Ţic” (1995); „Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol” (1998); „Săptămâna de miere” (1999); „Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti” (2000); „Falca lui Cain” (2001); „Întoarcerea tatălui risipitor” (2009).
A publicat volumul de versuri „Câinele de fosfor” (1982), dar mai ales piese de teatru: „Vara imposibilei iubiri”; „Visul”; „Pădurea cu pupeze”. A publicat volumele de teatru: „Aceşti îngeri trişti” (1970, pentru care a primit Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române); „Piticul din grădina de vară” (1972); „Teatru” (1974); „9″ (1981); „Rezervaţia de pelicani” (1983); „Moara de pulbere” (1987); „Mireasa cu gene false” (1994); „Dragostea e ca şi o râie” (1995); „B. Stoker şi Contele Dracula” (2000); „O batistă în Dunăre” (2001); „Anglia” (2003); „Săptămâna cu o mie şi una de nopţi” (2003); „Cucul de fier” (2004); „Ştefan cel Mare” (2004); „Nopţile săptămânii” (2005); „Domnul Fluture şi doamna Fluture” (2006); „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” (2007); „Diavolul aproximativ” (2008); „Epistola către englezi” (2009); „Paznicul de la depozitul de nisip”.
Este, de asemenea, autorul unor volume de eseuri: „Virgule” (1978); „Galaxia Grama” (1984); „Complexul Ofeliei” (1998); „Actori la curtea prinţului Hamlet” (1999); „Dudul lui Shakespeare” (2001); „Puşca lui Caragiale” (2002).
Totodată, a tradus din Fodor Sándor, „Piticul Cipi, acest uriaş fericit”, „Piticul şi Surzilă”, „Piticul cel fioros” (1965, 1968, în colab.) şi din Nagy István, „Înainte de potop” (piesă de teatru).
S-a remarcat şi ca scenarist, semnând scenarii pentru filmele: „Un surâs în plină vară” (1963, regia Geo Saizescu), distins cu Premiul cinematografiei pentru cel mai bun scenariu – Mamaia (1964); „La porţile pământului” (1965); „Balul de sâmbătă seara” (1969); „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969, regia Radu Gabrea); „Păcală” (1974, regia Geo Saizescu); „Duios Anastasia trecea” (1979, regia Alexandru Tatos); „Zbor planat” (1979, regia Lucian Mardare); „Mireasa din tren” (1980, regia Lucian Bratu); „Fructe de pădure” (1981, regia Alexandru Tatos); „Căruţa cu mere” (1982, regia George Cornea); „Nelu” (regia L. Doroftei); „Pasărea paradisului” (regia L. Doroftei); „Rochia albă de dantelă” (1989, regia Dan Piţa); „Turnul din Pisa” (regia Şerban Marinescu); „Triunghiul morţii” (regia Sergiu Nicolaescu); „13″ (regia Sergiu Nicolaescu).
A mai publicat volumul de nuvele „Leul albastru” (1981), volumul de eseuri „Scrisori deschise” (2013). În 2013 a terminat o nouă piesă de teatru – „Calul de lemn”.
Piesele de teatru sau volumele sale în proză au apărut în numeroase ţări (Anglia, Bulgaria, Cehia, China, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria).
Dintre premiile şi distincţiile obţinute de-a lungul timpului pot fi amintite: Premii ale Uniunii Scriitorilor (1959, 1964, 1973, 1981, 2008), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru, Premiul „Vuk Karagici” (Premiul Scriitorilor din Balcani). În 2012, a fost răsplătit cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei Premiilor Contemporanul, iar în 2017, a obţinut Premiul Naţional pentru Proză „Ion Creangă” Opera Omnia.
De asemenea, a fost recompensat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2002) şi cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2015). Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia (2015); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2016).
AGERPRES
