Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza săptămâna viitoare, înaintea Paştelui Catolic, o serie de ateliere, precum şi un maraton de încondeiat ouă, la care poate participa orice persoană interesată.
Atelierele, destinate în special copiilor, vor avea loc de marţi până joi, între orele 16,00-20,00, la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, iar maratonul de încondeiat ouă va începe vineri, 19 aprilie, la ora 11,00 şi se va încheia a doua zi, la ora 4,00 dimineaţa, au precizat organizatorii pe pagina de socializare.
Participaţii trebuie să aducă ouă fierte, iar gazdele vor pune la dispoziţie vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor.
Fundaţia Guzsalyas organizează pentru al cincilea an acest maraton de încondeiat ouă, atât cu scopul de a păstra şi perpetua tradiţiile, cât şi pentru a ajuta gospodinele, care vin aici să pregătească ouăle pentru Paşti.
Ouăle încondeiate se dăruiesc bărbaţilor şi băieţilor care, în a doua zi de Paşti, merg la stropit din casă în casă, „lociolitul” sau udatul fetelor, cum i se mai spune, fiind un obicei străvechi, care se păstrează în aproape toate localităţile din judeţul Covasna.
Conform tradiţiei, doamnele şi domnişoarele sunt stropite cu apă de izvor sau cu parfum, ca să aibă noroc, să fie frumoase şi sănătoase.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES