Cât mult aş dori, Bade Ioane, ca cele scrise de mine să „pătrundă” şi să-i „mobilizeze” pe credincioşii mei, asemenea cuvintelor Mântuitorului, care răsună şi astăzi în urechile noastre: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Ele au fost adresate primilor Săi ucenici, însă au greutatea unei porunci divine şi pentru noi. Toţi cei care ascultau învăţăturile Sale erau uimiţi de profunzimea lor, iar acest lucru se întâmplă şi astăzi. Ni se spune că Mântuitorul învăţa „ca Unul care are putere, iar nu în felul cărturarilor”. Cuvintele Sale pătrundeau, uimeau, mobilizau şi transformau. Cărturarii se străduiau să ofere doar nişte informaţii, Domnul Hristos oferea cuvintele vieţii veşnice. Cei care-L ascultau puteau vedea cum cele din jurul lor căpătau o altă valoare, una spirituală, duhovnicească. Ucenicii Domnului Hristos au fost cei mai mulţi oameni simpli, pescari, însă acum au devenit „pescari de oameni”. Prin binecuvântarea Mântuitorului, mreaja a devenit mreaja Cuvântului dimnezeiesc, barca – nava mântuirii, iar marea se arată a fi lumea întreagă dornică de mântuire.
*
Venim pe lume ca o „unicitate” care ne conţine destinul. Modul în care ne valorificăm sau nu această unicitate determină calitatea vieţii pe care o trăim. Cu toţii îi admirăm pe cei care ajung în vârf, fie el un vârf de munte sau un vârf de carieră. Cai care fac performanţă sun „modele de urmat”. Părinţii le folosesc pentru a-şi motiva copiii.
*
Părinţii le oferă copiilor lor tot ce le stă în putinţă, tot ce n-au avut ei sau le-au lipsit. De aceea mulţi dintre copii nu vor şti niciodată cum este să nu ai, pentru că ei au, le-aţi făcut „totul” pentru a vă asigura că ei nu vor suferi cum aţi suferit dumneavoastră. De aceea vă aşteptaţi să facă mai mult decât aţi făcut dumneavoastră, să ajungă mai sus, să ajungă stelele la care dumneavoastră aţi visat. Nu aţi fost niciodată premiant, copilul aţi dori să vă ajungă olimpic.
*
Pentru că le-aţi oferit tot ce-aţi avut, aveţi aşteptări, doriţi să fiţi recompensaţi prin realizările lor. Îl conduceţi cu hotărâre pe drumul pe i l-aţi ales, dumneavoastră ştiind ce e mai bine pentru el. Îl încurajaţi/rugaţi/şantajaţi/ameninţaţi la nevoie ca să îl menţineţi pe drumul dorit. Dacă rezultatele nu sunt cele pe care le-aţi dorit, sunteţi nemulţumit, supărat, dezamăgit şi nu vă feriţi să îi faceţi reproşuri copilului neascultător.
*
Uneori ce v-aţi propus, adică „copii premianţi”, devin „repetenţii vieţii”. Nu mai luptă, nu mai au dorinţe, ţeluri, năzuinţe. Sunt obosiţi, complexaţi, cu o stimă de sine scăzută, ajung în anturaje nepotrivite, capătă dependenţe vătămătoare (droguri, alcool), se îmbolnăvesc.
*
Ştiţi de ce se întâmplă acest lucru? Pentru că realitatea copilului este diferită, istoricul lui de viaţă este altul, nevoile sale sunt altele. El este un altul. Chiar dacă au ochii, gesturile, statura şi v-a moştenit firea blândă, vocea frumoasă sau îndemânările, el este altcineva. Nu este vorba despre dumneavoastră şi este bine să fiţi sau să deveniţi conştient de acest lucru. Aţi face mai bine să aflaţi ce anume îi lipseşte, ce îşi doreşte, ce i se potriveşte.
*
Copiii nu ajung la „terapie” pentru că nu au ultimul tip de tabletă sau hainele lor nu sunt de la o firmă corespunzătoare. Copiii ajung în terapie deoarece le lipsesc tandreţea, afecţiunea, înţelegerea, prezenţa, atenţia părinţilor lor. Ajung în „terapie” pentru că se simt ignoraţi, desconsideraţi, culpabilizaţi şi neputincioşi în faţa adulţilor care le ghidează şi le marchează viaţa fără să ţină cont de nevoile lor reale.
*
Cum ar proceda un părinte iubitor? Mai întâi iniţiativa ar fi a copilului. El trebuie să decidă ce îşi doreşte. Părintele trebuie să-l ajute să realizeze ce îşi doreşte, analizând resursele pe care se poate baza în acest demers. Apoi îl va lăuda pentru decizia şi determinarea lui. Îl va învăţa şi îl va asista, fiind gata să ajute când şi dacă i se va cere. Va fi un martor atent al fiecărui pas făcut înainte de copil. Copilul va şti că, indiferent de rezultat, va fi primit cu zâmbetul pe buze, cu dragoste şi îmbrăţişări şi va fi felicitat pentru că a încercat. Un părinte iubitor i-ar explica copilului că nu esistă eşec, ci doar încercări, experienţe din care putem învăţa cum să facem pentru a ajunge la performanţă.
*
Dacă vă doriţi un copil performant, ajutaţi-l să se cunoască în „unicitatea” lui, să se accepte şi să se iubească. Nu trasaţi drumul dinainte, nu îl siliţi să facă mai mult decât poate şi decât îşi doreşte. Lăudaţi-l pentru calităţile şi reuşitele lui. Nu îl comparaţi cu alţii şi, mai mult decât orice, nu vă identificaţi cu el. Copilul dumneavoastră este diferit şi merită să aibă libertatea de a-şi alege propriul drum şi de a-şi trăi propriile experienţe.
Preot Ioan Tămaş Delavâlcele
