Sâmbătă, 14 octombrie 2017 este cinstită Preacuvioasa Parascheva, care mai ales în zona Moldovei se bucură de o mare veneraţie.  Cu două-trei zile înainte începe, de regulă,  un mare Pelerinaj la Iaşi, unde se găsesc moaştele  sale aduse  de către domnitorul Vasile Lupu  și așezate în ctitoria sa, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.

În județul nostru mâine are loc Hram la Biserica din Păpăuţi.

 

 

Respect și dragoste

 

Mai cu seamă  în ultimii ani  a luat o amploare deosebită această Sărbătoare, fiindcă Preafericitul părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  a sprijinit manifestările dedicate Sfintei Muceniţe încă de pe când păstorea credincioşii  Moldovei ca mitropolit.

Rămăşiţele ei pământene au fost aduse de la Constantinopol  încă din 1641   pe timpul domniei lui Vasile Lupu, fiind aşezate  în Biserica „Trei Ierarhi”. În anul 1888, racla a fost strămutată  în  incinta Catedralei Mitropolitane, după ce o minune a făcut să scape neatinsă dintr-un incendiu.

Şi în prezent osemintele Cuvioasei Parascheva au rămas la vestita Catedrală  din Iași, bucurându-se de cea mai  mare popularitate între sfinţii ce au moaştele  în România.

 

„Sfânta Vineri”

 

Vom face în cele ce urmează o scurtă prezentare a vieţii Sfintei Parascheva.  S-a născut în secolul al XI-lea într-un sat (Epivat) din Tracia, situat pe ţărmul Mării Marmara. Pă­rinţii ei erau oameni cu stare şi au crescut-o întru respect  faţă de  Dum­nezeu, în­dem­nând-o de mică să  se roage, să respecte  datele de Post, datinile şi să fie milostivă  cu cei sărmani. Un frate al ei, urmând  aceste sfaturi, a ajuns chiar epis­cop, fiind vestit  pentru  bunătatea şi cultura sa.

Pe când avea  zece ani, copila a auzit la o slujbă îndemnul Mântuitorului, care îi sfătuia pe credincioşi să  se lepede de sine, să ia crucea şi să-L urmeze. Au impresionant-o în aşa măsură aceste sfaturi, încât şi-a schimbat complet modul de a fi, devenind excesiv de milostivă. Ajunsese chiar să-şi dăruiască hainele celor săraci, îmbrăcându-se cu cele ponosite ale acestora.

Mama sa  a  certat-o pentru aceste excese, ba chiar a pedepsit-o, însă nimic nu a mai putut-o întoarce din drumul credinţei întru Iisus. A crescut cu această devoţiune şi după o vreme a plecat de una singură în pustiu. Apoi a ajuns  la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea,  unde rămas vreme de cinci ani.  Mânată însă de dorinţa de a-şi petrece restul vieţii slujindu-l pe Mântuitor, a purces să viziteze Ţara Sfântă. Copleşită de cele văzute,  s-a adăpostit într-un aşezământ de calugăriţe din vecinătatea Iordanului.

Într-o noapte i-a apărut în vis un înger, povăţuind-o să se reîntoarcă în locurile unde a venit pe lume, „pentru că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din aceasta lume către Dumnezeu, pe care L-ai iubit”. A ascultat îndemnul celest, după care s-a înapoiat în satul natal, unde – din păcate –  a mai trait doar doi ani, în post şi rugăciune şi apoi s-a prăpădit.

Moaştele  i s-au păstrat  două veacuri într-o biserică din Epivat,  pentru ca în ziua de 14 octombrie a anului 1238 să ajungă în Bulgaria, la Târnovo,  cunoscând ulterior şi alte mutări. În secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol, de unde le-a cumpărat cu bani grei domnitorul Vasile Lupu, ducându-le la Iaşi. Aşa se face că Sfânta Preacuvioasa Parascheva este socotită Ocrotitoarea Moldovei, având şi apelativul de „Sfânta Vineri”,  protectoarea celor aflaţi în suferinţă.

În limba greacă, Parascheva înseamnă, „a cincea zi a săptămânii – vineri”. În credinţa oamenilor satului de odinioară  „Sfânta Vineri” era considerată stăpână peste universul feminin, protejând îndeletnicirile lor arhaice de genul ţesutului, torsului, cusutului.

 

Ocrotitoarea femeilor, copiilor, a întregii   familii

 

De Sfânta Parascheva  creştinii organizează anumite pomeni pentru cei înmormântaţi fără slujbă religioasă, aşa-numiţii „morţi fără linişte”, pentru a nu bântui noaptea pe la casele oamenilor. De asemenea, în unele localităţi se făcea focul prin ogrăzi  spre a alunga spiritele rele.

Preacuvioasa este considerată  nu doar ocrotitoarea femeilor, ci şi a  familiei, copiilor, fiind cinstită cu daruri pentru apărarea liniştii căminului şi a bunei convieţuiri între soţi. Superstiţiile spun că există primejdie de îmbolnăvire dacă se lucrează pământul sau se fac anumite munci în gospodărie: nu se spală, nu se coase, fiind pericol de trăsnet,  grindină şi de …deochi!

O altă superstiţie le interzice ciobanilor ca de „Sf. Vineri” să cioplească vreun lemn, altminteri mieii ies… tărcaţi, iar blana lor nu va mai fi bună de făcut cojoace. În această zi importantă nu ai voie să  faci munci care pot fi amânate, mai ales în gospodărie. Trebuie sa fim mai smeriți, să medităm și să ne rugăm pentru mântuirea noastră in fața Domnului. Nu ai voie să te zgârcești  la bani și alimente. Dacă cineva îți cere ajutorul, nu te feri să îi întinzi  o mână de ajutor. Este bine să împarți covrigi, lipii, must și vin roșu celor sărmani.

 

Obiceiuri populare

 

Conform  unor datini pastorale păstrate şi în judeţul Covasna, Sărbătoarea din 14 octombrie mai este cunoscută şi sub numele de „Năpustitul berbecilor”. De acum începe pregătirea turmelor pentru iernat, preparative minuţioase deoarece nu se ştie cât de lungă şi grea va fi iarna.

   Întrucât  în ultima perioadă  berbecii nu au stat împreună cu oile, acum li se permite acest lucru, ei dând iama prin  turmă pentru împerechere, de unde termenul de…năpustire. De aceea  se spune că are loc aşa-numita  „Nuntă a oilor”, care ţine până  pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Data prăsirii oilor nu este aleasă la întâmplare. Ea are o logică, întrucât  se ţine cont de perioada gestatie de 21 de săptămâni până în luna martie, urmând să apară miei în jurul Paştilor.

Zi de Post şi rugăciune

 

În aceasta zi deosebită, în anumite  sate avea loc conform datinilor din moşi-strămoşi  obiceiul numit  „Îngroparea verii”. Se organiza o masă comună la biserică, cu   bucate  de Post ca să mănânce pe săturate şi săracii. În multe locuri ziua mai poartă numele de „Vinerea Mare”, indiferent când cade, așa cum arătam și mai înainte, fiindcă Sfânta Muceniţă a fost chinuită de păgâni într-o zi de vineri. Datina impune ca pe 14 octombrie  să nu se mănânce nuci şi alte poame care au cruce.

În mentalitatea populară Cuvioasa Parascheva este protectoare de boli şi necazuri, de aceea pelerinii aduc cu ei la Iaşi tot felul de lucruri ale celor  apropiaţi suferinzi şi le freacă de raclă, în speranţa că puterea binefăcătoare a moaştelor va face minuni.

 

Târguri şi iarmaroace

Pe timpuri, în zonele specifice creşterii oilor şi caprelor începând din 14 octombrie – de Sărbatoarea Sfintei Paraschiva (cum i se zice în Ardeal) – se deschideau tradiţionalele Târguri de toamnă, azi fiind tot mai rare.

Conform calendarului popular asemenea iarmaroace erau nelipsite,  fiind aşteptate de oieri şi familiile acestora  cu mare nerăbdare, prilej de a se întâlni şi a face comerţ cu animale şi produse specifice: brânză, urdă, lapte acru, pastramă, lână.

Se  puteau cumpăra însă de toate,  produse meştesugărești de care oamenii satelor aveau nevoie în gospodării, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, bunuri de folosinţă îndelungată. Sătenii mai beau un păhărel,  degustau bunătăţi,  spuneau o glumă, petrecând într-o atmosferă degajată, de voie bună. După un an de muncă grea, ciobanii aveau şi ei parte de clipe de relaxare.

Nenea Gheorghe Boriceanu, crescător de vite din Floroia, ne povestea mai anii trecuţi că ştie cam cum va fi apropiatul sezon hibernal, fără a urmări prognoza meteo. „Mă uit dimineaţa în bătătură cum au stat  oile peste noapte: dacă-s grămadă să-şi ţină de cald, înseamnă că iarna  va fi grea; dacă  sunt răzleţite, vom avea parte de o iarnă  uşoară. Şi încă ceva, ce ştiu din străbuni:  aşa cum va vremea fi în ziua de 14 octombrie, tot aşa va rămâne până pe 26 octombrie, de Sf. Dumitru. Dacă n-a plouat până pe 14 a lui Brumărel, atunci este posibil ca iarnă să poposească mai repede”.

Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail