Obezitatea reprezintă cea mai frecventă problemă nutriţională la nivel mondial, prevalenţa ei fiind în continuă creştere cu 14-20% pe an. Aceasta este o boală care implică factori genetici, de mediu, psihologici şi socio-culturali şi care poate induce o serie de complicaţii metabolice, mecanice şi psihologice pe termen lung, jucând un rol important în hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, hiperlipemie şi arteroscleroză.
Din evideţele DSP Covasna reiese că 3311 adulţi din judeţul Covasna suferă de obezitate, plasând Ardealul în topul zonelor cu cei mai mulţi obezi din ţară, alături de Banat, coform unui studiu realizat anul trecut de către singurul centru de excelenţă în chirurgia obezităţii din Europa de Est, „Ponderas”, din Bucureşti. Conform nutriţioniştilor, principala cauză a obezităţii este alimentaţia, zona Ardealului fiind recunoscută pentru mâncărurile „îmbogăţite”, cele mai avansate forme de obezitate întâlnindu-se la persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 şi 64 de ani.
Părinţii nu sunt conştienţi de importanţa unei alimentaţii sănătoase
Chiar dacă statiscile arată că 1 din 4 copii cu vârsta cuprinsă între şase şi nouă ani este supraponderal sau obez, mulţi părinţi încă nu conştientizează importanţa unei alimentaţii echilibrate, bazată pe fructe şi legume şi mai puţin pe dulciuri şi produse fast food.
Conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna, în judeţul Covasna sunt diagnosticaţi 161 de copii cu obezitate. Principalul factor ce declanşează această boală metabolică este alimentaţia. În ziua de azi, tot mai mulţi părinţi uită că trăiesc în alte timpuri faţă de cele trăite de ei când erau copii, şi nu adaptează stilul de viaţă al copilului cu alimentaţia. Cele mai multe greşeli încep încă din etapa diversificării alimentaţiei copilului sugar, adică în jurul vârstei de 6 luni; această etapă crucială în viaţa bebeluşului se mai numeşte şi „a doua naştere”, exemplificând astfel importaţa ei.
Se ştie că, pe vremuri, părinţii începeau diversificarea alimentaţiei bebeluşilor după „ureche” sau la sfatul rudelor mai în vârstă, alimentul preferat fiind măr cu biscuit. Astăzi, nutriţioniştii atenţionează că acest amestec nu este ideal pentru începerea diversificării deoarece, în ciuda faptului că mărul este un aliment benefic, în amestec cu biscuitul din comerţ nu rezultă o masă foarte sănătoasă pentru bebeluş. În plus, este indicat ca printre primele alimente oferite bebeluşului să se numere supele de rădăcinoase, fără adaos de sare sau vegeta, apoi sucurile făcute în casă şi ulterior piureurile, datorită consisteţei dar şi gustului. Este de evitat începerea diversificării cu sucuri ori alimente dulci, deoarece părinţii se pot lovi de refuzul copilului de a accepta preparate „sărate”. De asemenea, nici ceaiurile nu trebuie îndulcite, chiar dacă nouă ni se par a avea un gust fad.
„Degeaba spun eu părerea mea asupra alimentaţiei corecte a bebeluşilor, pentru că mămicile în judeţul Covasna şi mai ales în oraşul Sfântu Gheorghe, merg pe sfaturile vecinei, prietenei, şi pe noi foarte rar se întâmplă să ne asculte. Dacă la un bebeluş de 3 luni deja dă supă de zarzavat, piure de cartof şi aproape tot ce mănâncă părinţii, eu ce să mai spun? În primul şi în primul rând prea puţine mămici sunt deschise pentru un nou fel de alimentaţie, pentru că nu e ca pe vremuri”, a explicat dr. D., medic de familie.
Totuşi, nici vremurile nu ne permit selectarea hranei celor mici aşa cum poate ne-am dori.
Salariile mici şi preţurile în creşere la alimente şi utilităţi ne determină să alegem cantitatea în detrimentul calităţii, chiar dacă vine vorba de copiii noştri: „Ce să aleg? Să plătesc utilităţile care dacă nu le plătesc ni le taie, stăm în frig, fără curent şi şi apă, sau să îi cumpăr copilului nu ştiu ce mâncăruri scumpe? Eu zic că mâncăm destul de sănătos, având în vedere situaţia financiară actuală. Nu suntem niciunul supraponderali, şi nici nu suferim de vreo boală, dar nici nu insist cu salatele în fiecare zi. Mâncăm mâncare gătită şi cred că e mai mult decât bine”, ne-a spus Csilla.
Maricela Dan
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail