Meşteri din Italia, Polonia, Ungaria şi România vor participa la cea de-a treia ediţie a „Întâlnirii internaţionale a fierarilor”, ce va avea loc la Sfântu Gheorghe.
Evenimentul, organizat de Casa de Cultură Municipală în perioada 8-10 septembrie cu scopul de a prezenta şi promova meşteşugul tradiţional al fierarilor, cuprinde, printre altele, expoziţii de obiecte din fier forjat manual, un târg meşteşugăresc, o conferinţă profesională şi un tur de studiu, precum şi demonstraţii practice de făurire a cuţitelor şi potcoavelor.
Ideea organizării acestui eveniment aparţine fierarului Nagy György din localitatea Tălişoara, al cărui atelier poate fi vizitat de către turişti.
Muzeograful Gazda Eniko de la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, care va susţine o prezentare cu tema „Trecutul meşteşugului fierarilor în Ţinutul secuiesc”, a declarat pentru AGERPRES că meseria de fierar are o tradiţie îndelungată în zonă, iar Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc păstrează numeroase mărturii legate de acest meşteşug.
Potrivit programului dat publicităţii vineri de către organizatori, deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe data de 8 septembrie, în Piaţa Libertăţii din Sfântu Gheorghe, şi va fi urmată de un spectacol de muzică şi dansuri populare.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail