Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Românii în general sunt talentați, inventivi și descurcăreți, numai că unii au, printre altele, un nărav prost: delăsarea. Ei n-au disciplina cazonă a neamțului, pragmatismul și perseveranța maghiarilor, și nici cultul muncii al asiaticilor. Deci la unii merge și zicala: „E bine și așa!” sau „Ce poți face azi mai lasă și pe mâine” ori: „Ce să-i faci, așa a fost să fie!” De aceea, adesea, nu doar cei de jos, dar și cei de sus, de la vârfurile Puterii, promit poporului lucruri pe care apoi nu le pot face, adică nu se țin de cuvânt sau o fac doar pe jumătate ori abandonează ce au început și, schimbând regulile în timpul jocului, se apucă de altceva. Și nu de puține ori vedem cu toții că unii dintre „aleși” nu au competența necesară pentru a realiza proiecte viabile pentru țară, dar în schimb vin cu idei trăsnite. Și aici nu vorbim despre competența profesională propriu-zisă, ci despre cea vizionară, și despre hotărârea atingerii unui obiectiv îndrăzneț și durabil, în ciuda tuturor greutăților și piedicilor.
Desigur, o afirmație fără argumentare sau exemplificare nu dă bine pentru cel care o face, deci să venim cu un exemplu edificator. De pildă: turismul românesc, din care s-ar putea scoate bani frumoși. Dar trebuie să ținem seama că imensul potențial al României, care așteaptă de mult timp să fie valorificat la standarde europene și nu numai, a avut (ne)șansa să fie diriguit de miniștri ciudați. Nu vorbim aici despre gondolele Elenei Udrea și despre parcurile inutile și abandonate prin satele țării ori despre alte construcții rămase de izbeliște, ci despre ideile trăsnite ale acestor miniștri. Dacă „blonda politicii românești” a inventat frunza ca brand de țară, să zicem că a mai fost cum a fost, însă, după cum ne informează ziarul Libertatea nr.9000 din 31 mai 2017, un alt ministru al Turismului, Mircea Dobre, „vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie”. Bravo, Domnule Ministru! Om fi noi neam de ciobani, dar nici chiar așa… Noroc că nu se poate schimba brandul de țară până în 2020, altfel pentru „frunza” Elenei Udrea ar trebui să restituim Comisiei Europene costurile în valoare de 850.000 de euro, a precizat apoi tot ministrul Mircea Dobre, motivând că de fapt a fost vorba despre „o idee principială”. Dar până una alta, știrea a încins rețelele de socializare și din reacțiile cititorilor s-ar fi putut alcătui o carte distractivă pentru zilele de vacanță. Dar ne întrebăm și noi de ce o oaie și nu un berbec, că doar e mai viguros?!
Lăsând gluma la o parte, am sugera ca în loc de frunze și oi mai bine să punem un vampir, că e mai de groază și ar atrage mai mulți turiști. De ce un vampir, pentru că, dacă nu o facem noi, ni-l fură alții și pe ăsta, cum au făcut-o chinezii și americanii, ca să-și dezvolte turismul lor și să-și umfle astfel bugetul din „exploatarea” vampirilor noștri. Ei, dar cu vampirii e o altă poveste, de care ne-am amintit ascultând mai deunăzi o emisiune radio despre un proiect început în urmă cu 16 ani, pe vremea guvernării Năstase, de către un alt vestit ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, zis și „omul cu palmierii”, și abandonat tot de către acesta, spre disperarea multor acționari care nu și-au mai recuperat banii nici până în ziua de azi. Dar pentru mai multe detalii, e bine să mergem cu gândul la sălbatica Irlandă, unde în 1847 avea să se nască cel care mai târziu va deveni un scriitor prolific, Bram Stoker, cunoscut în lume în primul rând prin romanul „Dracula”, publicat în 1897, care a generat o întreagă literatură și producții cinematografice horror despre vampiri. Din sursa Wikipedia aflăm că, printre altele, Bram Stoker era preocupat și de folclorul european și poveștile mitologice despre vampiri. Deși el nu a călătorit în estul Europei, a avut totuși șansa să-l întâlnească pe scriitorul maghiar Armin Vambery, care i-a relatat despre poveștile misterioase ale Carpaților, care „l-au ajutat să creeze peisajul horror din roman”. Deși inițial avea intenția de a-l face pe Dracula austriac, a renunțat la această idee, spre satisfacția noastră. Mai târziu au fost realizate ecranizări și puneri în scenă ale cărții lui Bram Stoker, prima adaptare cinematografică având titlul: „Nosferatu – Simfonia groazei”. Nici măcar nu știm dacă acestui scriitor nu i-a venit ideea din romanul „Castelul din Carpați” al lui Jules Verne, despre care se spune că ar fi avut ca sursă de inspirație Castelul Colț de pe teritoriul satului Suseni, jud. Hunedoara, vizitat cândva aventurierul și vizionarul Jules Verne (Pe urmele lui Jules Verne în România, de Simion Săveanu). Însă ceea ce ne interesează pe noi este că tot ceea ce s-a scris și s-a ecranizat despre vampirul Dracula i-a avantajat pe alții și nu pe noi, pentru că noi nu știm să valorificăm ceea ce avem, și oricum ca „brand de țară” Dracula s-ar fi „vândut” mai bine decât Frunza, căci frunze sunt multe, dar Dracula e unic, și oricât am încerca noi să-l demontăm ca mit, arătând „adevărul istoric”, nu vom reuși, deoarece oamenii obișnuiți sunt mai mult interesați de mituri și legende decât de partea istorică a lucrurilor, care este apanajul istoricilor, astfel că partea de senzațional are prioritate și ea poate fi fructificată excelent în turism. De fapt, fiecare obiectiv turistic ar trebui să aibă la bază o legendă sau o poveste credibilă precum, să zicem, Mănăstirea Argeșului sau Lacul Sf. Ana etc.
De aceea nu spunem că intențiile fostului ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, n-ar fi fost bune, ci doar că a lansat cu mult tam-tam la nivel național un proiect care ar fi putut avea succes, dar care apoi a fost brusc abandonat. Poate că acolo, undeva mai sus, ceva n-a funcționat cum trebuie.
În emisiunea radio de care aminteam, se preciza faptul că „societatea comercială de interes național” cu numele „S.C. Fondul pentru Dezvoltare Turistică Sighișoara S.A.”, având la început sediul la Sighișoara, apoi în București, ar exista și azi, și că banii acționarilor care nu și i-au retras au rămas tot acolo, necheltuiți. Realitatea este că mult discutatul proiect turistic ”Dracula Park” a fost abandonat fără prea multe explicații. Ne întrebăm acum de ce nu s-ar relua acest proiect, care ar atrage mulți turiști tentați de senzații tari. Dacă mereu întârziem și ezităm prea mult, ne fură alții ideile și, bineînțeles, turiștii. Un asemenea obiectiv turistic de anvergură, așezat într-o zonă de un pitoresc aparte, de exemplu undeva între Sighișoara și Brașov, asociat cu construirea autostrăzii Comarnic-Brașov și cu aeroportul Ghimbav, ar aduce României un aflux de turiști nemaiîntâlnit, iar aceștia, atrași de legendele cu vampiri, ar avea posibilitatea să descopere, am zice noi, și România neștiută.
Așa cum se spune, fără o promovare adecvată nu există turism. Amânarea și delăsarea distrug proiectele. Dacă mai adăugăm lipsa inventivității, a căilor rutiere moderne spre țintele turistice, și uneori calitatea slabă a serviciilor, avem imaginea eșecului. Și așa, în timp ce românii se zbat mereu între „nu avem fondurile necesare” și „a apărut o problemă de ecosistem” ori „nu rentează” și multe alte asemenea scuze, vecinii ne-o iau înainte, iar noi rămânem păgubași.
Văzând lucrurile de jos în sus, am recomanda celor care se cred „stăpânii banilor” să nu mai facă proiecte dacă nu sunt capabili să le realizeze, să se dea la o parte și să-i lase pe alții mai capabili să ducă până la sfârșit un lucru început. Dar românii au și un alt necaz: de câte ori se schimbă Guvernul, se schimbă și Programul de guvernare, astfel că ceea ce s-a început în guvernarea anterioară nu mai e valabil, trebuie neapărat abandonat și luat totul de la capăt într-o nouă viziune, și așa multe din proiectele începute rămân nerealizate, iar fondurile investite se duc în zadar „pe apa sâmbetei”. Păcat de acest popor, de altfel harnic și priceput, dar care nu-și poate găsi drumul drept spre realizarea unui vis măreț! Iar în ceea ce privește tineretul, eroii zilelor noastre sunt mai mult eroi de benzi desenate și lumi virtuale decât eroi vii; totuși să nu ne pierdem răbdarea, poate când aceștia se vor maturiza vom regăsi și noi istoria pierdută și demnitatea națională, căci una din calitățile românilor este de a fi mereu optimiști și încrezători într-un viitor mai bun. Și mai avem o speranță și o șansă la întoarcerea acasă a fiilor rătăcitori, care vor ajuta nu doar la dărâmarea guvernelor pe Facebook, ci și la reconstrucția reală a destinului României…
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail