Ziua limbii române va fi celebrată joi, 31 august, printr-o  serie de activități, în stațiunea Covasna și în Sfântu Gheorghe.

Un program cuprinzând poezie, cântec și dans popular – este propunerea Asociației covăsnene „GRIT” pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române, pe 31 august, de la ora 17.oo, la „Casa Nedeii”, din Valea Zânelor (iar în caz de vreme nefavorabilă, la Sala „Unirea” din Voinești), evenimentul fiind parte a proiectului cultural prioritar realizat cu sprijinul orașului Covasna.

„Pentru noi, Ziua Limbii Române este în fiecare zi. Pentru că limba este simbolul identităţii noastre naţionale, e simbolul care ne conferă o particularitate, ne identifică şi ne conferă originalitate, Limba Română trebuie sărbătorită și de ziua ei, 31 august. Asociația <<Grit>> din Covasna omagiază această zi printr-un eveniment organizat joi, 31 august 2017, ora 17.oo, la Casa <<Nedeii>> din Valea Zânelor (în caz de vreme nefavorabilă, vom sărbători la Sala <<Unirea>> din Voinești). Programul cuprinde recitalul poetic susținut de prietena covăsnenilor, inimoasa Mihaela Aionesei, un concurs de recitări pentru copii, activități pentru copii: scriere cu pana (și profit de ocazie să le mulțumesc prietenilor de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, care ne-au dăruit anul trecut pene de scris), scriere la o mașină de scris de pe vremea bunicilor (oferită de prietenii noștri de la Ocolul Silvic Covasna), momentul artistic susținut de Ansamblul <<Junii Covăsneni>>, dar și alte surprize. Vrem să implicăm tineri, copii. Vrem să lăsăm și noi urmașilor, ca Ienăchiță Văcărescu: <<Creșterea limbei românești și-a patriei cinstire>>!”- a declarat Florentina Teacă, coordonatoarea evenimentului.

Asociația „GRIT” s-a înființat în urmă cu aproximativ doi ani și și-a fixat ca obiectiv principal „păstrarea și respectarea valorilor neamului românesc, prin formarea tinerei generații în acest spirit”.

„Gândește Românește, Implică-te Tinerește!”- este mesajul transmis chiar prin denumirea Asociației.

Ateliere de scriere cu pana și pe tăblițe, la Prima Școală Românească

Cu prilejul Zilei Limbii Române, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) va organiza ateliere de scriere cu pana și pe tăblițe, dar și o vizită ghidată și prezentări ale semnificației evenimentului, la punctul muzeal Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe (din strada Váradi József 40), joi, 31 august 2017. Programul se va desfășura între orele 10,00-15,00.

Programările se fac la tel/fax: 0267 – 314139 sau prin e-mail: [email protected]. Intrarea este liberă, au transmis reprezentanții MNCR.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail