Trupa de teatru Independent ”Osono” din Sfântu Gheorghe a sărbătorit ieri 22 de ani de la înființare.
Managerul Osonó, regizorul Fazakas Misi, a declarat ieri că aniversarea a fost sărbătorită în Anglia, mai precis, la Londra, unde trupa se află într-un european de cinci săptămâni, cu spectacolul ”Chipul din oglinda apei”.
„Luni seara la spectacolul din Londra, la aniversarea trupei a fost alături de noi Ambasadorul României din Londra, domnul Dr. Ion Jinga. După spectacolul <<Chipul din oglinda apei>>, domnul ambasador a apreciat eforturile trupei, spunând că spectacolul este mai mult decât un spectacol de teatru”, a spus regizorul Fazakas Misi.
Acesta a amintit că de la înfiinţare, (ce a avut loc pe 3 februarie 1993), Trupa a avut 127 de membri, 14 premiere, din care 5 coproducții internaţionale.
„De-a lungul celor 22 de ani de existenţă, Osonó a trecut prin multe schimbări, dacă s-a născut ca un teatru de elevi, astăzi a devenit un adevărat Teatru Independent, unde tinerii experimentează curajoase forme de exprimare artistică, în pas cu noile tendinţe ale teatrului contemporan. Cu şase ani în urmă, Osonó şi-a fundamentat activitatea şi obiectivele artistice pe o nouă viziune asupra rostului său cultural, schimbare de strategie care s-a concretizat în diverse proiecte socio-culturale, în țară şi străinătate”, a spus Fazakas Misi.
La mijlocul lunii ianuarie, trupa „Osono” din Sfântu Gheorghe a plecat într-un turneu de cinci săptămâni cu spectacolul-documentar „Chipul din oglinda apei”, regizat de Fazakas Misi. Spectacolul a avut premiera în anul 2011 și a fost prezentat de aproximativ 350 de ori, în țară, dar și în străinătate.
„<<Chipul din oglinda apei>> este un spectacol prin care Trupa <<Osonó>> a experimentat formula de teatru documentar, pe urmele problemelor copiilor singuratici, ale părinţilor neajutoraţi şi ale tinerilor vulnerabili. Pornind pe urmele acestor probleme, membrii Trupei au trecut prin filtrul unor lungi dezbateri toate realităţile descoperite, rezultând în final un scenariu comun pe care s-a construit spectacolul. În momentul plasării acestui scenariu într-un spaţiu teatral, am resimţit tensiunea creaţiei în comun, ne-am recunoscut propriile limite, iar în vibraţia sufletelor noastre ne-am descoperit fiecare chipul – ca o viziune ce apare în oglinda apei”, se arată în prezentarea spectacolului, postată pe site-ul trupei, www.osono.ro.
. .
Astăzi, spectacolul va fi prezentat la Manchester, vineri va fi prezentat la Oxford, sâmbătă și duminică, la Bristol. Vineri, 13 februarie, „Chipul din oglinda apei” va fi jucat în Belgia, la Leuven, duminică, 15 februarie, spectacolul va fi prezentat în Wabern (Germania), după care, în 19 și 20 februarie va fi prezentat în Italia, la Trieste, în 21 februarie, în Ungaria, la Kecskemét, iar pe 22 februarie, la Szeged.
Membrii Trupei vor ajunge acasă în data de 23 februarie (a.c.). Turneul este realizat cu sprijinul Fundaței „Communitas”.
Ana Alina Costache