În fiecare primăvară, la aceeași dată, pe 23 aprilie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel care s-a luptat cu un balaur ca să salveze, în chip metaforic, lumea de rele, fiind un adevărat Purtător de biruinţă.
În semn de respect şi apreciere au fost ridicate multe așezări și lăcaşuri de închinăciune ce îi poartă numele în întreaga lume, inclusiv în țara noastră, cum este şi municipiul reşedinţă al judeţului Covasna.
Marele Mucenic Gheorghe este un sfânt pomenit cu venerație de către Bisericile tradiționale. A fost general roman de origine greacă și ofițer în Garda Împăratului Dioclețian, care deși l-a apreciat, finalmente l-a condamnat la moarte pentru că nu a vrut să renunțe la credința creștină.
O viață exemplară
Ilustrul personaj s-a născut în Cappadochia (în Turcia de azi). Era fiul unor părinţi creştini şi de mic a fost educat in dreapta credinţă. Rămas fară de tată de timpuriu, mamă şi fiu au fost nevoiţi să se mute in Palestina, având acolo neamuri şi moşteniri. Fiind studios, dar şi viteaz în luptă, tanărul Gheorghe s-a făcut remarcat şi în scurtă vreme a ajuns conducător de oaste în garda împăratului.
Deşi era păgân, Împăratul Diocleţian nu a luat până in anul 303 nici o măsură represivă împotriva creştinilor. Însă, la indemnul ginerelui său, Galeriu, din acel an a început o prigoană aprigă împotriva celor ce i se închinau lui Iisus. Creştinii au fost siliţi să aleagă, cu pretul vieţii lor, intre zeii păgani şi Hristos. Mulţi au renunţat, nu şi Muceniul Gheorghe, care şi-a declarat răspicat credinţa.
A fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic. Văzând prin ce chinuri de moarte trecea şi, totuşi, rămanea viu şi nevătămat, mulţi oamenii care-l cunoşteau s-au lepădat de idoli şi au trecut la credinta întru Hristos. Se spune că în timp ce era ţinut în captivitate, Sfântul a atins un mort şi în mod miraculos acesta a… înviat!? Chiar împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit până şi ea credinţa întru Hristos.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe să renunţe la credinţa sa, dar Sfântul Gheorghe a ales să nu abdice. Văzand că toate încercările sunt zadarnice, sângerosul Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra, soaţa sa. Pe drumul spre execuţie însă împărăteasa fiind slăbită şi-a dat duhul, iar pe 23 aprilie s-a săvârşit execuţia, care a rămas în istoria creştinătăţii drept jertfa Marelui Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă.
Etimologia prenumelui Gheorghe
Prenumele Gheorghe a fost şi a rămas foarte des întâlnit printre creştini, mai ales la români. El datează dintr-o perioadă mult mai veche decât cea bizantină, fiind atestat înainte de Platon.
Apelativul provine dintr-un substantiv comun frecvent folosit în perioada greco-romană care înseamna ,,lucrător al pământului“. La greci este pronunţat şi Iorgos, formă care a pătruns şi în limba română la începutul secolului al XV-lea, de unde vine şi Iorgu, Iordache, Jorj etc.
Nu uitaţi, dragi cititori, ca astăzi să vă felicitaţi rudele, prietenii, colegii, vecinii, cunoştinţele ce se numesc Gheorghe, George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj, dar şi Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica. La Mulţi Ani, tuturor !
„Sângiorz”
Sărbătoarea de Sf.Gheorghe este numită în popor şi „Sângiorz”, fiind considerată în vechime începutul Anului Pastoral. În centrul aşezării se scotea Roata Vieţii şi comunitatea se bucura că a venit sezonul florilor.
Legendele populare vorbesc de apariţia în noaptea de dinainte a unor vrăjitoare ce ameninţau lanurile de grâu şi vitele gospodarilor. De aceea, se făceau anumite practice magice destinate apărării animalelor şi culturilor.
Se zice că pentru a fura laptele vitelor şi rodul lanurilor, vrăjitoarele îşi legau de picior un sac gol sau o strecurătoare, pe care le târau prin holde şi păşuni, fie îngroapau droburi de sare vrăjite in drumul vacilor spre a le lăsa sterpe!!!
Bătrânii satelor povesteau odinioară că aceia care nu dormeau în această noapte, puteau auzi strigoaicele cântand: “De n-ar fi odolean, / Măghiran şi rostopască / Toată lumea ar fi a noastră” (…)
În seara de dinaintea zilei de 23 aprilie bărbaţii nu trebuia să iasă afară cu capul descoperit. Dacă nu erau acoperiţi, strigoaicele le puneau un frâu invizibil pe cap, dirijandu-i apoi ca pe cai, după bunul lor plac. La intrarea in grajd se punea in chip simbolic o grapă cu dinţii in sus, pentru
a alunga, chipurile, duhurile rele din bătătură. Am intalnit acest obicei foarte vechi şi la Hăghig, despre el povestindu-ne Ioan Aitean, care il ştia de la moşul lui.
Se mai spune ca în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde sunt îngropate comori.
Sfântul Gheorghe fiind una din cele mai mari sărbători a românilor, regăsim păstrate în legende şi datini multe elemente străvechi, anterioare creştinismului. Cea mai pregnantă este arhicunoscuta imagine a Sfântului războinic călare pe un cal alb, care omoară balaurul ce ameninţa lumea. În trecut această zi era considerată în anumite zone din Transilvania începutul primăverii. Se alegeau ciobanii, cărora li se dădeau în primire oile până la Sărbatoarea de Sf. Dumitru ( pe 26 octombrie).
Datini populare
Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţa, înainte să răsară Soarele, unii oameni se spălau într-o apă curgătoare. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi era aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca aceştia să rodească. Dacă era multă rouă sau ceaţă, anul urma a fi îmbelşugat.
Ţăranii puneau buruieni descântate în galeata de muls pe care o umpleau cu
apă şi lăsau plantele acolo peste noapte. A doua zi le tăiau în bucăţele mici şi le dădeau de mâncare vitelor, pentru a le proteja de boli.
Uşile şi ferestrele de la casă erau ornate cu ramuri verzi de răchită sau fag. Unii puneau crenguţe şi la porţi, la grajd ori fântână. Împodobirea cu ramuri simboliza revenirea naturii la viaţă, precedand apropiata Săbătoare de Armindeni, de pe 1 mai.
Sunt o mulţime de datini populare, ritualuri magice, obiceiuri arhaice specifice poporului nostru. Din păcate, unele sunt demult apuse. Aflându-le acum, tânăra generaţie se miră şi le consideră pe multe ciudate, anacronice, alţii le socotesc pline de farmec, mai cu seamă într-o societate tehnologizată ca aceea de astăzi.
***
… Încă o dată le adresăm numeroșilor sărbătoriți, care în condiții de restricții impuse de Pandemie nu pot petrece nici anul acesta așa cum se cuvine, multă sănătate și un călduros „La Mulți Ani!”
Horia C. Deliu
