Pe 24 iunie se cinsteşte Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – care a fost ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi – cel ce s-a învrednicit să-l boteze pe Iisus. Tot acum în popor sunt sărbătorite Sânzienele. În unele locuri acetei zi festive i se mai zice şi Drăgaica, fiind un obicei vechi, ce s-a păstrat peste ani.
Povestea zămislirii Botezătorului este plină de pilde. Părinţi săi, Zaharia şi Elisabeta, un au putut avea un urmaş până la bătrâneţe. Dar un şi-au pierdut speranţa, rugându-se mereu să se înfăptuiască vreo minune. În cele din urmă au primit vestea incredibilă de la Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, care a grăit astfel: “Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu. Şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
Îndoindu-se iniţial de veridicitatea mesajului, chit că era preot, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului. Abia atunci şi-a revenit, rostind numele fiului său, Ioan, spre bucuria soţiei, dar şi a Fecioarei Maria, venită degrabă în casa lor, fiind rudă cu Elisabeta.
Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit chiar Sfântul Duh, care a anunţat poporul că Ioan a fost trimis în lume să vestească venirea lui Iisus, pe care-l va boteza.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V (“Fericitul Augustin”), luând locul vechilor ritualuri păgâne cu caracter agricol de după Solstiţiul de Vară.
Sânzienele sau Drăgaica
Tot pe 24 iunie se sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaica. Acum sătenii culeg flori ce poartă acest nume, cu care împodobesc porţile şi ferestrele caselor, pentru a se apără de duhurilor necurate.
Odinioară fetele de măritat culegeau şi împleteau cununi pentru fiecare membru al familiei, după care le aruncau pe casă. Dacă un alunecau şi rămâneau pe acoperiş, fata se mărita curând. Dacă florile din cunună cădeau era posibil ca un necaz să se abată asupra ei ori a vreunui membru din familie.
De Sânziene cete de feciori mergeau prin sat pesntru a se întâlni cu fetele alese, purtând flori la pălărie.
in multitudinea de legende şi povestiri legate de acest eveniment, să mai amintim faptul că Noaptea de Sânziene este una magică, reprezentând un moment de linişte şi pace cosmică, în care se deschid în mod figurat Porţile Cerului şi cei răposaţi pot să ne vadă.
În tradiţia populară Sânzienele apar ca nişte nişte zâne bune. Pe timpul zilei se înfăţişează ca nişte fuioare diafane purtate vânt, noaptea transformându-se în creaturi cu părul bălai, având rochii albe de abur. Se prind în hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul.
Se crede că aduc fertilitate animalelor şi belşug culturilor agricole. Ele dau înmiresmează şi conferă puteri tainice florilor, tămăduiesc oamenii de boli şi apără lanurile de dăunători.
Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul”, de la Valea Mare
Ca în fiecare an o mulţime de credincioşi din judeţ, dar şi din Braşov şi alte localităţi se vor deplasa la Valea Mare, pentru a asista la slujba dedicată Hramului Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” din apropierea comunei covăsnene.
Situată pe un deal de pe Platoul Lădăuţi, pentru a fi văzută de departe, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge la ea pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului.
Iniţiativa înălţării acestui loc de închinăciune şi pelerinaj le aparţine fraţiilor Gheorghe şi Nicolae Avram, din Valea Mare, şi a apărut imediat după Revoluţie. Gheorghe Avram a luat calea bisericii, ajungând mai întâi călugăr la Mănăstirea „Cocoşu” din Dobrogea, unde a fost hirotonisit preot, iar mai apoi a devenit stareţ la Mănăstirea “Dervent” din Dobrogea. În septembrie 1998 obţine transferul în localitatea natală şi aşa a început construirea mănăstirii.
După multă muncă şi sacrifici, în 24 iunie 2000 – de Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul – avea să se sfinţească noul lăcaş de cult. Din nefericire cel care a pus piatra de temelie şi a contribuit cu tăria braţelor şi sudoarea frunţii la ridicarea acestui mândru loc de închinăciune a trecut între timp la cele veşnice, dar lucrare sa pământească a rămas, fiind venerată de localnici şi de pelerinii ce vin aici să se închine.
Horia C. Deliu
