Un procent de 40,10% din totalul candidaților covăsneni care au susținut proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar au obţinut note peste 7, înainte de contestații, conform Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Un candidat a luat nota 10.
În județul Covasna, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-a desfășurat într-un singur centru de examen, la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe, în data de 17 iulie (a.c.).
La concurs s-au înscris 293 de candidați, dintre care au fost admiși pentru a participa la probe practice/ inspecții la clasă 291 de candidați. În urma rezultatelor obținute la probele practice/ inspecții la clasă, pentru proba scrisă au fost admiși 277 candidați. La proba scrisă au fost prezenți 242 de candidați, dintre care 35 s-au retras din concurs.
Din totalul celor 207 lucrări evaluate la proba scrisă, 83 (40,10%) au fost cu note peste 7, 85 de lucrări (41.06%) au fost cu note între 5 și 6,99, înainte de contestații, în timp ce 39 de candidați (18,84%) au primit note sub 5.conform rezultatelor inițiale anunțate marți, 23 iulie.
Un candidat a obținut nota 10 la disciplina biologie, conform IȘJ Covasna.
La nivelul județului nu au existat lucrări anulate, arată datele instituției.
Eventualele contestații au putut fi depuse la sediul IȘJ Covasna, în data de 23 iulie, până la ora 21.00 și pot fi depuse și astăzi, 24 iulie, până la ora 15.00.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iulie.
Lista posturilor din județ și detalii despre concurs pot fi aflate accesând www.titularizare.edu.ro.
Ana Ciorici COSTACHE