Teatrele „Andrei Mureşanu” şi „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe vor prezenta 14 spectacole în cadrul primei ediţii a Sepsi Theatre ShowCase, ce va avea loc în perioada 14 – 27 martie.

Potrivit organizatorilor, în cadrul acestui maraton teatral spectatorii vor putea vedea câteva dintre cele mai remarcabile piese din repertoriile celor două instituţii, printre acestea numărându-se „Blasted” în regia lui Bobi Pricop, „Nora 2. Casa păpuşii”, regizat de Andreea Vulpe, „La Ronde” în regia Eugen Jebeleanu, „Richard III”, regia Eugen Gyemant, „Mobilă şi durere”, regizat de Cristian Ban, „Sakura Sanwich” în regia Iris Kovacs şi „Anatomia unei sinucideri” semnat de Diana Mititelu. Teatrul „Tamasi Aron” va prezenta, printre altele, „Jegtorta (Tortul de gheaţă)” în regia lui Szilvay Mate, „Oxigen”, regia lui Palffy Tibor, „Chicago”, regia Puskas Zoltan şi ” Irani konferencia (Conferinţa iraniană)” în regia lui Bocsardi Laszlo.

„Sepsi Theatre ShowCase este o iniţiativă culturală inspirată de tendinţele internaţionale, care a fost adoptată cu succes de mai multe teatre din ţară (…) De fapt, înseamnă că teatrul oferă publicului un program care prezintă cele mai semnificative piese din întregul său repertoriu dintr-o anumită perioadă. Primul ShowCase de la Sfântu Gheorghe, organizat în preajma Zilei Mondiale a Teatrului, durează două săptămâni şi oferă publicului posibilitatea de a vedea calitatea şi diversitatea ofertei teatrelor locale (…) Suntem încrezători că Sepsi Theatre ShowCase va fi un eveniment de referinţă în viaţa culturală a oraşului şi va consolida relaţia dintre teatrele locale şi comunitate. Sperăm că acest eveniment va compensa absenţa celui de-al treilea modul al Festivalului Internaţional de Teatru Reflex5, cauzată de dificultăţile financiare”, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului „Tamasi Aron”, remis marţi AGERPRES.

Organizatorii au menţionat că în măsura posibilităţilor tehnice, care depind de formatul fiecărui spectacol, vor asigura titrare în limbile română sau maghiară, după caz.

Biletele pentru spectacolele incluse în programul Sepsi Theatre ShowCase sunt disponibile la Biroul de organizare de evenimente din Sfântu Gheorghe, la Teatrul „Andrei Mureşanu”, precum şi online, prin intermediul reţelor biletmaster.ro şi eventim.ro.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail