Intră în vigoare de astăzi
Se spune că cel mai bun prieten al omului este câinele, însă cei care au decis să crească un astfel de animăluţ trebuie să ştie că au şi anumite obligaţii.
Printre acestea se numără şi cea cu privire la strângerea excrementelor pe care câinii le lasă peste tot pe unde sunt scoşi la plimbare, de către stăpânii lor. Urmare a unei hotărâri a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, adoptată în anul 2002, dar nepusă în aplicare până în prezent, începând de astăzi proprietarii de câini trebuie să scoată din buzunar suma de 7 lei lunar, pentru fiecare patruped pe care îl deţin în apartamentele de bloc.
Potrivit primarului Antal Árpád András, introducerea acesestei taxe are drept scop menţinerea curăţeniei în oraş precum şi responsabilizarea celor care deţin câini de companie. Cu banii adunaţi din taxa pentru câini, societatea de salubrizare TEGA SA va achiziţiona 60 de recipiente speciale precum şi pungi şi mănuşi pentru colectarea excrementelor acestor animale.
„În perioada următoare se va pune un accent foarte mare pe controale, proprietarii câinilor trebuind să ştie că nerespectarea hotărârii Consiliului local se sancţionează cu sume cuprinse între 50 şi 150 de lei”, a declarat primarul municipiului. Acesta a adăugat că, în opinia sa, cel care ţine un câine în apartamentul de bloc are drepturi dar şi obligaţii: „Eu cred că şi câinele are drepturi, iar dreptul acestuia este să fie plimbat, nu să fie ţinut în casă. (…) Pentru drepturile câinelui şi drepturile celor care nu au câine, trebuie să găsim soluţii pentru ca cel care are câine să aibă posibilitatea să strângă după el,” a încheiat primarul.
Ana Alina Costache