În cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea sa, Teatrul Independent Osonó, organizează mâine, 18 octombrie (a.c.) o serie de activităţi pentru a marca inaugurarea oficială a sediului trupei.
Începând de mâine, Teatrul Independent „Osono” îşi va aştepta publicul în sediul din fosta clădire a tipografiei Charta din Sfântu Gheorghe. Inaugurarea oficială a locaţiei va fi marcată printr-o serie de activităţi care fac parte din programul manifestărilor dedicate aniversării a 20 de ani de existenţă a trupei.
Evenimentele vor debuta mâine, la ora 18,00, cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Nu-mi convine” şi prezentarea unor scurt-metraje. Expoziţia va cuprinde o selecţie a fotografiilor trimise de cei care au participat la concursul foto organizat în luna iulie de Osonó. Managerul trupei, Fazakas Misi, ne-a spus că la concurs au participat 36 de persoane care au trimis 74 de fotografii. În cadrul expoziţiei vor fi expuse cele mai bune lucrări (în număr de 15 dintre acestea. În ceea ce priveşte prezentarea scurt-metrajelor, managerul trupei ne-a spus că au fost trimise opt filme, iar cel mai bun va fi premiat.
De la ora 19.00, spectacolul „Chipul din oglinda apei” va fi jucat pentru prima dată „acasă,” în sediul trupei. Spectacolul va avea subtitrare în limba română. „Chipul din oglinda apei” a fost prezentat de 226 de ori, în mai multe localităţi din ţară, dar şi din străinătate.
La ora 21.00 trupa sZempöl formată din tineri muzicieni din Sfântu Gheorghe, va susţine un concert.
Evenimentele au acces gratuit.
Ana Alina Costache