În organizarea Primăriei Întorsura Buzăului, a Asociaţiei ,,Cununa Carpaţilor” şi a Casei de Cultură din localitate,  la Căminul Cultural din Floroaia Mare va avea loc, în a treia zi de Paște, respectiv în 26 aprilie, de la ora 16,  cea de a 28-a ediţie a Festivalului obiceiurilor de primăvară şi folclor ,,Sărbătoarea Ouălor roşii de Paşte”.

După doi ani de restricții și situații în care lumea a fost nevoită să se distanțeze social, s-a revenit la normalitate. Evenimentele și a adunările care până acum doi ani erau puncte de referință și zile mult așteptate, au fost puse pe pauză și înlocuite cu distanțarea fizică, socială și lipsa de interacțiune în comunități.

În zi de sărbătoare, locuitorii din Zona Buzaielor sunt aşteptaţi să ia parte la concursul de ouă încondeiate, să viziteze expoziţia cu ouă încondeiate şi să-şi bucure sufletul cu folclor în cadrul acestui eveniment atât de frumos și de așteptat în comunitate.

Directorul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, ne-a declarat că
invitaţii de onoare sunt interpreta de muzică populară Niculina Stoican şi Corul ,,Anatoly” al Operei din Braşov. Pe scenă vor mai urca, cu acesată ocazie,  Ansamblul folcloric „Cununa Carpaţilor” al Casei de cultură din Întorsura Buzăului, Corul „Plai întorsurean” şi Corul Parohiei Întorsura Buzăului. Accesul publicului va eveniment este gratuit..

Tot acesta ne-a mărturisit că Ansamblul „Cununa Carpaților” nu s-a oprit din pregătiri decât pe perioada stării de urgență. Artiștii întorsureni sunt mai pregătiți ca niciodată pentru a participa la festivaluri și concursuri. Nu toate ansamblurile pot spune același lucru. Domnul Costică Oltean afirmă cu regret că: ,,Vor mai urma și alte evenimente, însă cred că cu greutate se vor organzia, deoarece o mare parte, undeva la 90%, din ansamblurile folclorice s-au pierdut, au mai rămas doar cei profesioniști. Din fericire, acesta nu este cazul ansamblului din Întorsura Buzăului care, la orice oră poate susține un program de cel puțin două ore.

În curând, aceștia vor susține un program artistic în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, în data de 1 mai, începând cu ora 12.00.

Întorsurenii și nu numai, se vor bucura în acest an și de ediția cu numărul doi a Întorsura Fest, în perioada 24-26 iunie, iar în septembrie se continuă tradiția cu festivalul Ciobănașul, ediția 49, în perioada 3-5 septembrie.

Alexandra Chirilaș

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail