Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe a anunțat lansarea unei noi expoziții foto-documentare, dedicate anului Centenar. Expoziția, intitulată  „Românii din fostele scaune secuiești și Marea Unire” va fi vernisată mâine, la Miercurea Ciuc.

Expoziția face parte din cadrul Programului Național Centenarul Marii Uniri și este realizată în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan”din Sfântu Gheorghe, Muzeul Bisericii ,,Sfântul Nicolae” – „Prima Școala Românească” din Brașov. Deschiderea evenimentului are loc joi 15 noiembrie, începând cu ora 13.00, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea-Ciuc, Str.Petőfi Sándor , nr.23, au transmis, ieri, reprezentanții MNCR.

„Expoziția conține documente și fotografii, precum şi componente informaţionale privind modificările administrativ-teritoriale în sud-estul Transilvaniei după instalarea dualismului, particularități economico–sociale și demografice ale zonei în preajma Marii Uniri, Primul Război Mondial și situația zonei de sud-est a Transilvaniei în contextual conflagrației și a intrării României în război, activităţile premergătoare actului istoric de la 1 Decembrie 1918, etapele Marii Uniri, desemnarea reprezentanţilor, din zona județelor Harghita și Covasna de azi, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 etc.”, au transmis organizatorii.

Potrivit acestora, pentru anul 2019 există solicitări ca expoziția să fie itinerată în orașul Covasna, însă acel vernisaj va fi anunțat la timpul potrivit.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor pe care MNCR și partenerii săi le dedică Centenarului Marii Uniri.

În septembrie, la  Casa memorială ,,Romulus Cioflec” din Araci a putut fi vizitată expoziția„Personalități covăsnene și harghitene ale Marii Uniri”. În cadrul acesteia, au fost prezentate documente și fotografii, precum şi componente informaţionale privind contribuția la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri, a unor intelectuali români originari din zona Covasna- Harghita, care au ocupat înalte demnități ecleziastice sau laice și care prin faptele lor se înscriu în galeria elitelor generației care a realizat întregirea României și a contribuit la consolidarea noului stat. 

În 23 octombrie, la Sfântu Gheorghe a avut loc o altă expoziție, în  organizarea MNCR și a partenerilor săi, cu titlul: „Contribuția învățământului confesional românesc din Trei Scaune, la Marea Unire”.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail