La 2/14 mai 1848, cu o zi înainte de deschiderea Adunării Naţionale, conducătorii românilor din Transilvania au ţinut, în catedrala din Blaj, o consfătuire pentru a stabili programul de desfăşurare al acestei mari adunări. Punctul central al consfătuirii a fost discursul lui Simion Bărnuţiu, a cărui idee principală era aceea a afirmării naţiunii române ca naţiune politică de sine-stătătoare. Respingând planul de uniune a Transilvaniei la Ungaria, Bărnuţiu s-a pronunţat pentru autonomia provinciei. „Datoria naţiunii române este aceea: de a-şi proclama libertatea şi independenţa, de a declara că pe viitor nu se va mai considera obligată decât prin legile la a căror elaborare şi adoptare va participa ea însăşi”, prin reprezentanţii săi aleşi „după drepturi şi cuviinţă”, potrivit volumului „Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003). Prin acest discurs, a fost formulat conceptul de naţiune română.Adunarea Naţională de la Blaj s-a deschis la 3/15 mai 1848, foaia locală „Organul naţional” anunţând începerea zilei cu cuvintele: „Ziua aceasta, de mii de oameni însetaţi de libertate ca ziua răscumpărării aşteptată şi de mulţi temută, răsări”, potrivit lucrării „Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1969). Iniţial adunarea şi-a ţinut lucrările în faţa catedralei şi a pieţei înconjurătoare. Afluenţa considerabilă de oameni şi intervenţia lui Bărnuţiu şi a altor reprezentanţi ai poporului au determinat mutarea locului adunării în câmpul larg din estul oraşului, numit de atunci Câmpia Libertăţii.
În mijlocul acestei suprafeţe întinse de lângă Târnava Mare se ridicase dinainte o tribună încadrată de mese şi scaune pentru „cei mai de frunte oameni ai naţiunii”. Cu „tricolorul naţiunii române”, în frunte, declarat steag naţional încă de la conferinţa de la Sibiu, cei doi episcopi, Andrei Şaguna (ortodox) şi Ioan Lemeni (unit), clerul şi intelectualii, urmaţi de mulţimea poporului, s-au îndreptat către Câmpia Libertăţii. „Măreţ era spectacolul ce se desfăşura în faţa noastră”, nota istoricul şi memorialistul maghiar Jakab Elek, martor ocular. „Această masă imensă de oameni care se ridicase la prânz la 25.000-30.000, care s-a ridicat apoi la circa 40.000, părea o mare liniştită, pe a cărei suprafaţă nu se zărea nici cel mai mic val, în a cărei adâncimi nu se puteau bănui nici cel mai mic indiciu de agitaţie. Armata, nu mulţi la număr, a stat toată ziua la locul indicat, cu armele aşezate piramidă, în deplină linişte; aproape nici nu se putea observa că aici e atâta popor întrunit pentru prima oară în viaţa lui cu scop de consfătuire politică…Ziua aceasta a fost cu totul revelatorie.”
FOTO: Ansamblul monumental „Gloria”, realizat de sculptorul Ion Vlasiu, amplasat pe renumita Câmpie a Libertăţii, unde a avut loc istorica adunare naţională din 3/15 mai 1848, Blaj, judeţul Alba, 24 iulie 2009.
Printre participanţi s-au aflat şi transilvăneni stabiliţi în Ţara Românească şi Moldova: August Treboniu Laurian, Ioan Maiorescu, Aaron Florian, Petru Suciu. Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Nicolae Ionescu, Ioan Curius, Vasile Alecsandri au fost reprezentanţi ai Moldovei iar Dumitru Brătianu din partea Comitetului revoluţionar muntean. Cu toate eforturile întreprinse în acest sens, Nicolae Bălcescu a fost împiedicat de autorităţile muntene să participe la acest important eveniment, arată volumul „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003)
Episcopii Andrei Şaguna şi Ioan Lemeni au fost proclamaţi preşedinţi ai Adunării, iar Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, vicepreşedinţi, la care s-au adăugat şi zece secretari, printre care s-au numărat şi cărturarii August Treboniu Laurian şi Timotei Cipariu. Cei doi au fost însărcinaţi cu redactarea protocolului şi a petiţiei care urma să fie înaintată Dietei. La propunerea lui Simion Bărnuţiu au fost aprobate următoarele puncte pe care trebuiau să se sprijine hotărârile finale ale adunării: consacrarea denumirii de „Câmpie a Libertăţii” a locului unde se desfăşura adunarea; naţiunea română se declară „naţiune de-sine-stătătoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale”, notează „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003) şi „Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003).
Dată fiind participarea impresionantă, de unde imposibilitatea evidentă ca toată lumea să poată auzi cuvântul oratorilor, marea adunare a fost divizată în zeci de microadunări, în care se discutau cuvântările şi propunerile făcute de la tribuna principală.
Simion Bărnuţiu a citit, apoi, programul adoptat cu o zi mai înainte în cadrul consfătuirii şi jurământul prestat de toată adunarea în numele întregii naţiuni române din principatul Transilvaniei. Ambele documente cuprindeau principalele cerinţe naţionale, recunoaşterea românilor ca naţiune politică. Revendicarea de bază a ţărănimii – desfiinţarea iobăgiei – a fost cuprinsă doar în jurământul prin care zecile de mii de participanţi se legau să lupte fără ezitare pentru drepturile şi interesele naţiunii române, conform lucrării „Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1969).
Jurământul conţinea, succint, aproape toate punctele programului Revoluţiei române şi avea să devină actul fundamental al Adunării. Faptul că acest jurământ a fost făcut în prezenţa episcopilor, a preoţilor şi a protopopilor invitaţi la această Mare Adunare a conferit un caracter sacru întregii proceduri, ţinând cont de sensibilitatea religioasă ce caracteriza mulţimile aflate la Blaj. Întreaga solemnitate a momentului a fost descrisă de Papiu-Ilarian: „Toată adunarea îşi ridică mâinile în sus după datina depunerii jurământului, iar textul a fost repetat de trei ori”. („Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)”, vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003)
În cea de-a doua zi a Adunării de la Blaj, a fost adoptată „Petiţiunea naţională”, respectiv programul revoluţiei din Transilvania, care revendica în 16 puncte: dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi a comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ de toate gradele în limba română, impozit proporţional cu veniturile, amânarea discutării în dietă a problemei „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional etc., conform „Istoriei României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003). Adunarea de la Blaj a avut meritul de a fi contribuit decisiv la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturor românilor.
După încheierea Adunării, a fost aleasă o delegaţie, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, care urma să prezinte împăratului, la Viena, cererile naţiunii române. O altă delegaţie, condusă de episcopul unit Ioan Lemeni, urma să meargă, în acelaşi scop, la Dieta Transilvaniei de la Cluj. De asemenea, a fost ales un Comitet permanent pentru a aduce la îndeplinire hotărârile Adunării, alcătuit din 25 de membri, printre care Aron Pumnul, Avram Iancu, Al. Papiu-Ilarian ş.a., care avea sediul la Sibiu şi în fruntea căruia se aflau Andrei Şaguna, preşedinte, şi Simion Bărnuţiu, vicepreşedinte.
Cu toate că revendicările Adunării naţionale de la Blaj nu au fost acceptate nici de curtea imperială de la Viena şi nici de Dieta nobiliară de la Cluj, aceasta a avut o influenţă deosebită asupra creşterii conştiinţei naţionale a românilor şi a determinat o consolidare a spiritului de luptă al ţărănimii. Adunarea de la Blaj a fost totodată prima mare adunare naţională a românilor transilvăneni, exprimând în acelaşi timp dorinţa românilor de unire într-un singur stat.
AGERPRES
***Explicaţie foto din deschidere: Bustul revoluţionarului paşoptist Alexandru Papiu Ilarian amplasat în cadrul Monumentului Gloria de pe Câmpia Libertăţii, Blaj, 24 iulie 2009.
