La 14/26 iunie 1848, guvernul provizoriu al Ţării Româneşti a adoptat o serie de decrete, între acestea aflându-se şi cel prin care tricolorul albastru (la lance), galben, roşu cu deviza „Dreptate, Frăţie” înscrisă pe el, a fost declarat drapel naţional, potrivit „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Tineri români moldoveni şi munteni s-au aflat la Paris, în mijlocul evenimentelor revoluţionare, la care au asistat sau au participat efectiv atât prin concepţiile împărtăşite dar mai ales prin acţiunile întreprinse. În martie 1848, „Gazeta de Transilvania” comenta cu mândrie poziţia „moldo-muntenilor” în cadrul revoluţiei franceze, relevând că în urma proclamării republicii, „moldo-muntenii” din Paris desfăşuraseră în plus steagul tricolor, cu culorile albastru, galben şi roşu, drept semn al unirii lor politice, „cum prevede şi Regulamentul organic”. Se mai consemna că un steag tricolor românesc fusese înmânat unui reprezentant al guvernului francez, aşezat apoi alături de alte însemne similar aparţinând unor naţiuni europene reunite acolo „ca un simbol al uniunii popoarelor”, se arată în lucrarea „Revoluţia Română de la 1848″ (Editura Politică, 1987).
Adunaţi la Blaj, în 3/15-5/17 mai 1848, românii transilvăneni au fluturat simbolic un steag „în trei culori”, după cum menţiona Alecu Russo, în scrierile sale, conform sursei amintite. Încă din faza pregătitoare a adunării de la Blaj, românii arboraseră însemne prin care îşi exprimau identitatea. În această privinţă, George Bariţiu relevă că „românii tineri” din Sibiu, în frunte cu Simion Bărnuţiu, au compus un steag tricolor: albastru, alb şi roşu. Ioan Puşcariu a fost printre primii purtători ai tricolorului, căruia i s-a adăugat şi inscripţia: libertate, egalitate şi frăţietate.
Prin cel de-al doilea decret al Guvernului revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, referitor la componenţa drapelului, emis în iulie 1848, se preciza: „Lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”. Noul drapel menţinea înfăţişarea steagurilor militare din perioada anterioară diferind de aceasta prin următoarele: inversarea poziţiilor culorilor albastru şi roşu (până atunci roşul era plasat în partea superioară); înlăturarea însemnului domnitorului anterior, constând în cifra domnească încoronată, înconjurată de o ghirlandă din frunze; introducerea devizei revoluţionare „Dreptate – Frăţie”; în vârful hampei s-a plasat acvila cruciată, însă redată conform concepţiilor democratice ale luptătorilor paşoptişti, fără coroană.
„Culorile eşarfelor tricolore au fost de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilioanele şi pe steagul lor”, afirmau fruntaşii revoluţiei, potrivit lucrării „Anul 1848 în Principatele Române” (vol. II, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1902) şi site-ului http://www.cultura.mai.gov.ro/.
Pe parcursul desfăşurării revoluţiei, tricolorul a fost intens folosit sub diverse forme: drapele, eşarfe, cocarde, penaj plasat la pălării. Cu o deosebită solemnitate s-au acordat steaguri noi şi unităţilor militare. Pe acest tricolor, cetăţenii, dar şi soldaţii şi ofiţerii au jurat, în cadrul adunărilor publice, credinţă idealurilor revoluţionare.
În urma înfrângerii Revoluţiei în Ţara Românească, de către trupele otomane, Constantin Cantacuzino, numit caimacam (sept. 1848-iun.1849), a dispus în toamna lui 1848, interzicerea tricolorului care era văzut ca un simbol revoluţionar, potrivit lucrării „ARGESIS. Studii şi comunicări Seria Istorie XIX” (Editura Ordessos, 2010), publicate pe https://muzeul-judetean-arges.ro/.
În toamna anului 1849, noul domn regulamentar Barbu Ştirbei (iun. 1849-29 oct. 1853; 5 oct. 1854-25 iun. 1856) a reintrodus tricolorul ca drapel militar, având culorile aşezate în benzi orizontale cu roşul în partea superioară. Drapelul tricolor a fost păstrat de armata munteană şi în primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, dar cu banda superioară albastră.
Ca drapel naţional, tricolorul s-a impus în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, benzile de culoare fiind dispuse orizontal. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă în partea superioară.
AGERPRES
