03.09.2022. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a urmat o perioadă de pace și reconstrucție, benefică țărilor aflate în curs de dezvoltare. În cele din urmă Cortina de Fier s-a ridicat și Zidul Berlinului s-a prăbușit lăsând soarele păcii și înțelegerii să lumineze întunericul minții. Pacea și acalmia s-au așternut peste lume și se părea că în cele din urmă omenirea își va găsi liniștea. Dar nu, omul actual nu poate trăi în pace, în el mai zace „animalul de pradă” dornic să rupă și să sfâșie. Așa se face că, după un timp de odihnă menită a-și obloji rănile trecutului, Omul a început din nou să-și ascută ghearele orgoliului pentru atac. Cum între timp a devenit mai inteligent și mai puternic, el a decis să-și încerce noile unelte ale uciderii și noile strategii, încât războiul a căpătat un caracter de teroare ascunsă, răspândită pe tot globul, un război al teroriștilor. Câteva zeci de ani omul a experimentat această nouă strategie și statele lumii au continuat cursa înarmărilor, mijloacele de exterminare în masă devenind tot mai sofisticate și mai amenințătoare. Acum se simțea nevoia ca undeva acestea să-și arate eficiența. Și așa s-a ajuns la „războiul hibrid”.

 

Un lider al lumii, considerându-se cam neglijat de ceilalți și de aceea simțindu-se claustrat în propria carapace, dar spirit războinic din fire și stăpân peste teritorii întinse, și-a adus aminte de strămoșii glorioși de altădată și urmându-le exemplul s-a pornit pe cuceriri de noi pământuri și bogății. Și, după o pregătire temeinică, și-a încercat norocul rupând câteva bucăți dintr-o altă țară. Apoi, văzând că ceilalți stăpâni peste noroade nu prea zic nimic, ce și-a spus: Hai că merge! Și uite-așa a apărut o nouă invenție lingvistică: „operațiunea militară specială”, ca nu cumva să creadă lumea că-i „război”. Un timp, Marele Lider s-a tot învârtit pe lângă hotarele vecinilor fălindu-se cu armata lui motorizată, crezându-se de neînvins. Apoi brusc a trecut la atac și a nimicit totul în calea sa. Numai că, nu-i așa? nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, cum zice vorba românului; n-a trecut nici o săptămână ca să-și dea seama că, de fapt, prin acțiunea sa necugetată suficient „și-a pus lumea în cap” și dintr-o „operațiune militară specială” cu scopul de „a denazifica poporul ucrainean”, acum a ajuns în situația de a fi necesar ca agresorul însuși să fie „denazificat”, căci de astă-dată s-au trezit și ceilalți lideri ai lumii să ia atitudine, astfel că presupusa „operațiune militară specială”, ce părea „nevinovată”, s-a transformat destul de repede într-un „război hibrid” cu implicații mondiale. Una din consecințele acestui fapt este că așa-zisa „cursă a înarmărilor” și-a intensificat viteza și amploarea, iar „dușmanii” au strâns rândurile. Dar războiul ruso-ucrainean are și o altă fațetă: câmpul de luptă a devenit un „excelent” prilej de a scăpa de armamentul vechi și de a-l încerca pe cel nou, mult mai perfecționat.

Cel mai trist lucru din toate acestea, în afară de imensele distrugeri materiale, culturale și spirituale, și zecile de mii de morți și răniți de ambele părți beligerante, este distrugerea destinelor a milioane de oameni și cheltuirea unor sume de bani colosale pentru înarmare, bani luați din vistieriile țărilor implicate, în detrimentul bunăstării lor, lucru ce provoacă o mulțime de crize și sărăcirea populațiilor.

Și tocmai din aceste motive credem că astfel de conducători precum cel care a generat asemenea situație crezându-se mai presus de Dumnezeu nu au judecata dreaptă, și mai devreme sau mai târziu își vor primi pedeapsa meritată.

Dumnezeu a dăruit această planetă, cu toate frumusețile și  bogățiile ei, tuturor oamenilor, nu doar unor lideri haini și lacomi, și de aceea fapta urâtă a tiranilor, de a folosi bogățiile pământului: metalele, petrolul, gazul, apa, aerul, hrana etc. pentru a șantaja alte popoare numai pentru satisfacerea propriilor ambiții deșarte, poate fi considerată o crimă, iar autorii ei trebuie judecați ca atare.

Nu știm când se va sfârși acest război, dar știm și simțim din plin că el aduce multă suferință oamenilor și provoacă pagube și urmări incalculabile. Dumnezeu să-i aibă în grija Sa pe toți suferinzii și să-i pedepsească pe făptași pentru cele făcute. Pace tuturor!

Mihai Trifoi

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail