La iniţiativa elevilor clasei a VI-a C de la Colegiul Naţional „Székely Mikó” din Sf. Gheorghe s-a realizat un proiect de comunicare interculturală cu participarea elevilor clasei a VI-a C de la Colegiul Naţional „Székely Mikó” şi ai clasei a VII-a B, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe.
Vara trecută deja am organizat o întâlnire pentru elevii implicaţi în acest proiect, care a avut loc la Sala „Gábor Áron” a Bibliotecii Judeţene. În cadrul acestei întâlniri elevii au participat la o activitate de cunoştere, și urma să continuăm proiectul cu o tabără de comunicare interculturală. Această tabără iniţial a fost programată toamna trecută, dar din cauza pandemiei am amânat-o pentru perioada săptămânii „Şcoala altfel”. Însă, din cauza faptului că în acest an şcolar această săptămână a fost anulată, am reuşit să organizăm tabăra weekendul trecut la Pensiunea Mókus din Bicfalău, unde am participat cu 43 de elevi şi 5 cadre didactice – Voicu Iuliana, Mitroi Olga, Grosar Liliana, Badiu Maria şi dr. Kinda Eleonora – de la cele două instituţii de învăţământ.
Obiectivele proiectului nostru au fost intercunoşterea şi relaţionarea, deschiderea pentru dialog constructiv, conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi, formularea unor argumente orale şi scrise adecvat contextului, respectiv abilitatea de a comunica constructiv în diferite medii.
Tabăra a început cu un program de tuning organizată de prof. de lb. şi lit română Badiu Maria, care ne-a impresionat cu multe activităţi interesante de „spărgător de gheaţă”, prin care elevii din cele două şcoli au reuşit să se împrietenească foarte repede.
Aceste obiective au fost realizate în totalitate, fiindcă în timpul taberei, în 8 grupe mixte, cu câte 5-6 elevi din cele două şcoli, am reuşit să descoperim frumuseţiile zonei şi valorile culturale, care se bazează pe aproximativ 40 de conace, care au fost construite în secolele XVII-XIX. Am vizitat cele două monumente religioase, care se află la Bicfalău, şi clădirea şcolii populare care a fost construită în 1896, şi am fost la cele mai cunoscute 8 conace din Bicfalău, majoritatea acestora fiind momentan în proprietate privată. Pe parcursul acestui program elevii noştrii au stat de vorbă cu localnicii, de la care s-au interesat despre cele mai importante evenimente, despre omul cel mai important din sat, dar şi despre legenda Cetăţii Melcului, ale cărei ruinele încă există în vecinătatea satului. Astfel am făcut cunoştinţă şi cu legenda stranie a acesteia. După plimbarea descoperitoare, grupele și-au prezentat descoperirile făcute, pe care le-au documentat conştiincios, astfel ne-am îmbogăţit cu multe informaţii valoroase şi interesante.
Elevii, sub conducerea celor 3 fete de la clasele pedagogice de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” au făcut cunoştiinţă cu mai multe jocuri interesante, în care s-au implicat cu o mare bucurie. La baza activităţilor de seară a stat distracţia şi voia bună. Vremea bună ne-a ajutat ca să avem parte şi de diferite activităţi sportive, care ne-au asigurat o atmosferă şi mai plăcută. Până la sfâşitul taberei au dispărut problemele de exprimare cauzate de diferenţa lingvistică, iar comunicarea în limba română a început să curgă cât mai fluent.
Sponsorul nostru principal a fost Consiliul Local Sf. Gheorghe, dar totodată am avut parte şi de susţinerea Asociaţiei „Székely Mikó Kollégium Szülői Bizottsága”. Cu această ocazie le mulţumim pentru ajutorul acordat în realizarea acestui proiect.
Dr. Kinda Eleonora – coordonator de proiect