2016

Centrul Cultural Topliţa

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti)

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe)

 

cu sprijinul

Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni

Institutului Cultural Român

Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei

Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Primăriei și Consiliului Local Voșlăbeni

 

centrul prog

 

Programul

Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului

14-20 august 2016

 

 

Duminică, 14 august

Sosirea şi cazarea participanţilor, din ţară şi de peste hotare, la Complexul Naţional Sportiv Izvorul Mureşului.

Luni, 15 august

Ora 9.00 – participarea la Liturghia arhierească, săvârşită de PS Andrei Moldovan, cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”.

Ora 16, 00 – Deschiderea ediţiei 2016

Cuvânt de binecuvântare al PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei, salutul organizatorilor și oficialităților, prezentarea participanţilor, a sponsorilor şi partenerilor ediţiei;

–       Necesitatea definitivării politicilor publice în relaţia statului român cu comunităţile româneşti din vecinătatea României şi de pretutindeni; Se respectă strategiile statului în domeniu?

–       România şi românii de pretutindeni, în contextul provocărilor actuale; consecinţele Brexit asupra românilor; Conflicte inter-religioase şi manifestările de xenofobie din Europa, lupta anti trafic de persoane; Legea votului prin corespondenţă

–       Priorităţi ale Grupului de Lucru interinstituțional la Preşedinţia României dedicat situației copiilor ai căror părinţi muncesc în străinătate . .

Marţi, 16 august

Ora 9.00Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv național al românilor pentru 2018. Evoluții geopolitice și interesul național românesc

Ora 16.00 Războiul informațional la frontiera NATO și UE. Presa din Republica Moldova: cum răspunde România agresiunii informaționale?

Proiectul „Demnitate prin cultură”, iniţiat de Fundaţia Dignitas din Bucureşti. Proiectul are ca obiectiv colectarea de cărţi şi reviste în limba română şi donarea acestora către românii din afara granițelor și către asociații și școli din zone defavorizate și vulnerabile din Romania.

Miercuri, 17 august

Ora 9.00 – Drepturile minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani și relațiile bilaterale ale României cu statele de domiciliu – cazurile Serbia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Albania și Grecia;

– Comunitățile românești din vecinătate și din Balcani între afirmare identitară și deznaționalizare;

Ora 16.00 Cetățenia română un drept necesar al păstrării identității românilor din vecinătate și Balcani; Finanțarea minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani;

– Situația școlilor și a bisericilor românești din spațiul din jurul granițelor și Balcani ca factor de păstrare a identității etnice;

Joi, 18 august

Ora 9.00 Priorități privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita; Acţiunea „Români pentru români”;

– Românii romano-catolici din Moldova; încercări de denaturare a unei identităţi;

– Aspecte ale raportului dintre etnie, confesiune şi comportamentul electoral în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş.

Ora 16.00 Transilvania furată. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăți în Transilvania;

– România şi războaiele de imagine;

Vineri, 19 august

Ora 9.00 Consecințe pe termen mediu și lung ale declinului demografic a populației României;

 

Ora 16.00 Politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România; Strategii de solidaritate româno-română în preocupările administrației publice, a partidelor politice și a societății civile;

– Propuneri adresate Departamentului Centenar, din cadrul Guvernului României, referitoare la pregătirea, organizarea și desfășurarea manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial

(program comun cu participanții la Tabăra Internațională de Tineret „Proiect de țară – România mea”, Pădureni, jud. Covasna)

 

Ora 18.00Seară românească şi foc de tabără. Spectacol oferit de Institutul Cultural Român și Ansamblul „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Toplița

Sâmbătă, 20 august

Ora 9.00 – Închiderea ediţiei 2016

Lansări de cărți și studii:

  • Studiul Diaspora românească din Est, de Vlad Cubreacov, sub egida Institutului „Eudoxiu Hurmuzahi” pentru românii de pretutindeni (MAE)
  • Acta Carpatica nr. 2/2015, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe și Asociația „Stefadina”, din București
  • Sangidava nr. 4(X), 2016, anuar editat de Centrul Cultural Toplița și Fundația Culturală „Miron Cristea” din Toplița
  • Slăbirea comunității românești din Harghita și Covasna, de Radu Baltasiu, Ovidiana Bulumac și Gabriel Săpunaru, Editura Etnologică, București, 2013
  • Însemne ale nemuririi eminesciene, de Catinca Agache, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2016
  • Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan, de Florentina Teacă, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2016
  • Congregația Notre Dame de Sion și catolicii din Moldova (1867-2016), de Fabian Doboș, Editura Sapientia, Iași, 2016
  • „Am suferit pentru Biserica lui Cristos”. Viața părintelui Ioan Pârțac, de Fabian Doboș, Dănuț Doboș, Editura Sapientia, Iași, 2016

 

La lucrări au fost invitați parlamentari și oameni politici de pe cele două maluri ale Prutului, miniştrii, lideri ai organizațiilor românești din Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Albania și Macedonia, cursanţi din Ţară şi din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia precum şi conferenţiari din centre universitare ale României şi Republicii Moldova. Au fost invitați lideri de opinie din Diasporă.

În rândul cursanţilor universităţii se vor afla tineri studenţi, profesori, masteranzi, doctoranzi cu preocupări privind promovarea valorilor naţionale, convieţuirea interetnică şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi confesionale în medii multietnice.

De asemenea, vor fi prezenţi jurnalişti de la principalele instituţii mass-media din Ţară dar şi din Republica Moldova, Ucraina, Italia și Serbia.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail