Programul guvernamental „Cornul şi laptele” se află în impas în judeţul Covasna din cauza închiderii societăţii de panificaţie care a câştigat licitaţia.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Nagy Jozsef a declarat ieri, pentru AGERPRES, că societatea Mopaco a câştigat licitaţia pentru distribuirea cornurilor în zona oraşelor Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna, dar, în urma intrării în insolvenţă, nu-şi mai poate onora contractul. Prin urmare, în prezent aproape 24.000 de elevi din judeţ nu mai primesc cornuri la şcoală, excepţie făcând cei din zona Întorsurii Buzăului care au un alt distribuitor.

Nagy Jozsef a menţionat că au fost demarate procedurile pentru o nouă licitaţie, dar aceasta nu se va încheia mai repede de o lună.

Societatea de panificaţie Mopaco din Sfântu Gheorghe a trimis la sfârşitul lunii martie o notificare către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă în care menţiona că, pe fondul problemelor financiare, este nevoită să disponibilizeze colectiv 85 de angajaţi din totalul de 94 de la secţiile de producţie din Sfântu Gheorghe, Sântionlunca şi Covasna.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail