De cele mai multe ori, sunt în concurență cu mine însămi; și nu din vanitate sau aroganță, ci din simpla dorință de a fi cât mai aproape de excelență; de a evolua

Interviu cu Anisia Bândea, eleva de clasa a IX-a, din Sfântu Gheorghe, cu punctaj maxim la etapa județeană de istorie și calificată la olimpiada națională de istorie

Pentru orice elev, primul an de liceu reprezintă o nouă etapă, dar și o perioadă de tranziție, de trecere dintr-un mediu cunoscut într-unul nou, cu profesori noi, colegi noi, materii mai multe și poate, mai dificile și așteptări mai mari. Totul se schimbă: volumul conținuturilor de asimilat, ritmul de învățare. Este un început frumos, dar și greu, presărat cu provocări și, poate, uneori, de momente de îndoială.

În acest context, să reușești să îți găsești locul, să te adaptezi și, mai mult, să te califici la o etapă națională a unei olimpiade este o realizare remarcabilă. Anisia Bândea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, este un exemplu în acest sens. Ea a demonstrat că, indiferent de dificultățile unui nou început, perseverența nu rămâne nerăsplătită.

A învățat mereu din pasiune, a încercat diverse metode pentru a-și eficientiza timpul și nu s-a lăsat descurajată de provocări. Recent, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, obținând punctaj maxim la etapa județeană. Vestea a venit ca o confirmare a muncii sale, dar și ca o motivație în plus pentru viitor.

În interviul pe care vi-l prezentăm astăzi, Anisia Bândea ne vorbește despre parcursul său educațional, despre profesorii și familia care i-au fost alături, dar și despre lecțiile valoroase pe care le-a învățat din fiecare competiție. Un interviu despre perseverență, curiozitate și dorința de a evolua.

-Anisia, cum ai reacționat când ai aflat că te-ai calificat la etapa națională?

– Pot spune că la început am fost surprinsă… Știam că am făcut o lucrare bună, mă așteptam la un punctaj frumos, dar naționala nu prea am luat-o în calcul. După ce am primit vestea de la profesoara de istorie, am fugit la familia mea și ne-am bucurat împreună; eu într-un mod puțin cam stângaci, deoarece este prima națională și nu știam la ce să mă aștept.

– Ce înseamnă pentru tine această reușită?

– În viziunea mea, această reușită reprezintă rezultatul determinării și a efortului pe care le-am investit pe parcursul pregătirii. Este o reasigurare a faptului că orice îmi pun în minte, reușesc, fără doar și poate.

– Ești doar în clasa a IX-a, în primul an de liceu, așadar la începutul unei noi etape din viața ta, început ce nu întotdeauna este ușor. Ai rezultate deosebite la toate materiile. Cum reușești să îți împarți timpul și să te menții la un nivel atât de ridicat?

– Sinceră să fiu, am încercat diverse modalități de învățare de-a lungul anilor, cu scopul de a le găsi pe cele mai utile și eficiente pentru mine. Am înțeles că, din păcate sau din fericire, nu toți putem învăța lucrurile la fel; dacă unui coleg i se potrivește să repete lecția de două ori și să o știe bine, s-ar putea să nu meargă și în cazul meu. Astfel, am căutat să îmi personalizez rutina pe baza sarcinilor pe care le am în respectiva perioadă. Deseori caut a îmbina neapăratul cu delectarea, făcându-mi timp atât pentru activitățile pe care le am pentru școală, cât și pentru cele care mă bucură sufletește și mă relaxează.

– Ce te motivează să înveți? Este o pasiune personală sau ai un obiectiv clar în minte?

– O descriu mai mult ca pe o pasiune personală. Sunt una dintre acele firi competitive, care detestă să se lase mai prejos. De cele mai multe ori, sunt în concurență cu mine însămi; și nu din vanitate sau aroganță, ci din simpla dorință de a fi cât mai aproape de excelență; de a evolua.

– La ce alte olimpiade și concursuri ai mai participat?
– În fiecare an am căutat să particip la câte ceva, să descopăr ceva nou… Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” îmi este esențială în fiecare an; o fac din pură plăcere, deoarece simt că rezonez mai mult cu tipul de subiecte abordate acolo. Am mers mai peste tot de când eram mică, deși nu aș putea include în totalitate materiile reale, nefiind foarte pricepută la ele. Tot respectul pentru cei care participă și acolo…Pe lângă celelalte, de când urmez studiile la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, am încercat să merg și la Olimpiada de Limbă Engleză.

 Pe acestea, personal, nu le iau ca și niște concursuri, ci ca pe noi oportunități.

– Ai avut momente în care te-ai simțit copleșită? Cum ai trecut peste ele?

– Cred că toți cei are pun suflet în ceea ce fac, pot fi de acord că apar și momente de stres și copleșire. Personal, pe cele mai multe le-am întâmpinat la susținerea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a; pe când nu avusesem atâtea lecții și experiențe dobândite și nu prea știam cum să le țin sub control.
Acum, îmi reamintesc că tot prin ce trec este temporar și le iau ca pe experiențe cu toate stările lor. Când am momente în care mă simt tensionată îmi amintesc să îmi acord o pauză și să reflectez la situație; la lucrurile asupra cărora am control și la cele asupra cărora nu am și nu merită să mă consum. Astfel, pot răspunde la situații cu mai multă înțelegere.

– Revenind la reușita recentă de la istorie și la acest domeniu… cum și când ai descoperit pasiunea pentru istorie?

– Răspunsul nu cred că este așteptat…am îndrăgit istoria din gimnaziu, datorită profesoarei pe care o preda, doamna Adam-Gîrbuleț Gabriela. Când cadrul ce predă este bine pregătit, având un suflet bun, e inevitabil să nu te descurci bine. Drept e, însă, că nu mi-am axat interesele foarte mult pe această materie, ci mai mult pe literatură. Acum, la liceu, reluând materia mai amănunțit și mai complex, mi-am descoperit interesele pentru acest domeniu. Astfel, aș putea spune că… în urmă cu câteva luni?

– Cum te-ai pregătit pentru olimpiadă? Ai avut o strategie anume?

– La partea de învățat am procedat la fel ca la o evaluare, însă pe o perioadă mai îndelungată. M-am folosit de metodele ce funcționau cel mai bine. Modul în care mi-am împărțit timpul a jucat un rol semnificativ. Deseori mă trezeam că atunci când mă relaxam, trecea repede timpul, dar când învățam, trecea și mai repede. Astfel a trebuit să găsesc o strategie în plănuirea activităților. Am luat în considerare toate elementele: școala, învățatul, testele, familia, orele la care funcționam cel mai bine (de cele mai multe ori, seara, deoarece atunci totul se mai liniștește și pot gândi mai limpede) și am creat o mică schiță a minții care îmi zice ce și când trebuie făcut. Vinerea după-masa și duminica sunt zilele mele de relaxare, în care îmi pun pe pauză schița și mă odihnesc.

– Ce subiect ți s-a părut cel mai dificil până acum?

– Ușor nu este nici unul. La subiectul de istorie sunt două ca număr. Primul constă în lucrul pe text și cunoștințele în legătură cu temele abordate, iar al doilea într-un eseu de dimensiuni considerabile în care trebuie respectate anumite cerințe. Cred că eseul este puțin mai greu, dar nu în extremă, ci doar pentru nivelul de dificultate al informațiilor ce trebuie integrate.

– Cum a fost experiența de la etapa județeană? A fost mai dificilă decât te așteptai?

– Nu pot spune că a fost foarte dificilă, dar nici ușoară. Înainte de a participa, nu m-am așteptat la un rezultat exact din această etapă, în afară de experiență; atunci când nu te aștepți la ceva anume, nu prea poți fi dezamăgit. Mi-a plăcut, însă, că am avut șansa de a trăi emoțiile generate de probă, învățând să coexist cu ele și să le accept. Știam că oricum ar fi, eu voi fi împăcată cu mine.

– Cum te-au ajutat profesorii și familia în această competiție?

– Doamna profesoară de istorie, Băilă Maria, mi-a trezit preocuparea față de materie prin modul său de a preda, a sintetiza multitudinea de informații și a face conexiuni. Dânsa ne-a ajutat enorm pe cei interesați de olimpiadă, îndrumându-ne și insuflându-ne o pasiune pentru a ne pregăti. Dânsa ne-a făcut să înțelegem că, de fapt, istoria stă la baza tuturor lucrurilor; că totul este conectat și că, numai noi ne decidem viitorul; viitor ce peste câtva timp, va deveni și el parte din istorie. Doamnele și domnii profesori ne-au ajutat mult prin înțelegerea și modul în care empatizau cu noi; prin încurajările și sprijinul acordat. Tot corpul didactic a contribuit cu puțin ajutor la pregătirea noastră, probabil fără a-și da seama pe moment. Familia mea m-a ajutat constant…De la a da o căutare pe Google a unui termen, până la a-mi aduce un ceai cald și a plimba câinele în locul meu; ei sunt cei care mă sprijină oricând și oriunde. Nu pot descrie cât de important este rolul pe care familia îl joacă în construirea caracterului unui individ.

– Ce sfaturi ai pentru alți elevi care vor să participe la olimpiade?
– Să participe. Să nu își facă atâtea griji. Acesta este primul. Întâlnesc mulți din toate locurile care dintr-un motiv sau altul nu sunt siguri pe ei în a participa. Unora le este frică de rezultat sau de a fi judecați…ori nu se simt destul de buni sau destul de pregătiți. Adevărul este că tot ce trebuie să facă este să investească determinare, iar odată cu asta vin și restul. Cei ce participă sau au participat, își dau seama de obicei de modul în care pot învăța. Este foarte important să fie încrezători în propriile forțe. Dacă nu ei, atunci cine? „Omul este atât de puternic, încât dacă crede că este slab, devine slab.” Să nu se streseze în exces. A pune suflet și a se implica. Să își amintească că oricare ar fi punctajul, este un progres, ceva în plus și că trebuie să fie mândri de ei înșiși?

– Poate e devreme pentru a avea răspunsul la această întrebare, dar vezi istoria ca pe o posibilă carieră în viitor sau ce profesie îți dorești să îmbrățișezi?

– Pe moment, nu m-am decis la nimic, dar nici nu exclud nimic. Istoria ar putea fi, cu siguranță, luată în calcul ca pe o carieră de viitor. Tare aș vrea să continui pe domeniul umanist, pe o profesie care să fie potrivită sufletului meu și care să îmi dea libertatea de a mă exprima…sunt atât de multe cariere de urmat, încât nici nu știu ce să aleg. Sunt sigură că voi lua decizia la momentul potrivit.

– Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum, din experiențele oferite de participările la olimpiade și concursuri, dar și de începutul de liceu, și pe care ai vrea să o împărtășești cu ceilalți elevi?

– O lecție importantă dobândită după participarea la concursuri și olimpiade este de a nu mă da bătută, niciodată. Cred că dacă ar fi ceva ce merită ca și alții să ia aminte, este de a nu renunța. Probabil sună banal, dar fără banalitatea asta nu aș fi putut ajunge aici. Dacă m-aș fi oprit când nu am obținut rezultatele dorite, ori la vederea materialelor de învățat, nu aș fi știut dacă pot face mai mult.
Ca și început de liceu, recomand socializarea și încrederea în propria persoană. În ciuda faptului că nu m-aș descrie a fi o fire deschisă cu toți oamenii, am realizat că a empatiza, atât cu elevii și profesorii de la liceu, dar și cu persoanele din jur, nu strică niciodată. Dacă nu acum, atunci când? Încrederea de sine vine după mai mulți factori…trebuie să fii împăcat cu tine însuți și cu faptele făcute, nu poate apărea la comandă, dar cu timpul își face și ea intrarea.

– Dar cel mai important sfat oferit de părinți, sfatul după care te ghidezi și după care crezi că ar trebui să ne ghidăm cu toții…?

– Fiecare are drumul său. Asta trebuie acceptat. Fiecare are scopuri diferite în viață, fapt ce este absolut normal. Nu voi putea fi întotdeauna pe placul tuturor și nu voi putea mulțumi pe toți; ceea ce este iar în regulă; nici nu ar trebui și nici nu mă aștept. Cine nu rezonează cu mine, nu trebuie neapărat să facă parte din drumul meu…Cine o face, înseamnă are o personalitate și principii, calități nu foarte des întâlnite astăzi.
Consider că toate persoanele sunt conectate și se întâlnesc unele pe altele, cu un scop. Fiecare își lasă una alteia o amprentă, cât de mică, de cele mai multe ori inconștient. Toți suntem unici, iar acesta este unul dintre factori!

– Mult succes la etapa națională, ce va avea loc la jumătatea lunii aprilie!

A consemnat Ana Ciorici -Costache
Foto: Arhiva personală a Anisiei