Operatorul regional Gospodărie Comunală SA anunță că nu a mai primit nicio sesizare, în ultimele 7 zile, cu privire la problemele legate de calitatea apei potabile în unele localități din județ, după ce, în ultimele săptămâni, în mai multe locații din Sfântu Gheorghe au existat probleme legate de culoarea apei, iar în unele zone neconformităţile au fost mai grave.
Printr-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, Biroul de presă al Gospodărie Comunală SA dorește „să facă lumină” cu privire la aceste probleme.
„Decolorarea apei este o consecință a lucrărilor derulate pe strada Ciucului, lucru surprinzător chiar și pentru compania de apă, deoarece problema a apărut în mai multe puncte aflate în zonele joase ale orașului.
La Sfântu Gheorghe, problemele legate de calitatea apei sunt extrem de rare, fiind de obicei legate de spargerea sau înlocuirea unei conducte, și sunt soluţionate în scurt timp.
Înlocuirea conductelor de apă de pe strada Ciucului și racordarea noilor conducte a avut loc pe un branşament care a livrat apa neconformă în mai multe zone ale orașului. Sesizările legate de aceste probleme au venit în special de la locuitorii străzilor din zonele mai joase ale oraşului”, arată sursa citată.
„Înțelegem pe deplin că o astfel de situație este supărătoare pentru consumatori. În majoritatea cazurilor încercăm să reducem la minimum astfel de situații, dar, din păcate, de data aceasta nu am reușit. Din punct de vedere tehnic, nu există altă soluție, apa contaminată trebuie curățată din sistem. Conform analizei colegilor noștri, acest lucru s-a întâmplat deja și nu trebuie să ne așteptăm la o apă de calitate mai inferioară. Îi îndemn pe locuitori să sesizeze orice problemă cu presiunea sau calitatea apei la dispeceratul nostru, apelând numărul de telefon: 0744 326 104, fie prin SMS sau WhatsApp. Este important deoarece, pe de o parte, angajaţii noştri pot rezolva doar problemele despre care ştiu, iar pe de altă parte, dacă este o problemă care afectează o zonă întreagă, este mai ușor de stabilit unde trebuie să intervenim”, a subliniat directorul companiei, Kozsokár Attila.
În comunicatul GOSP-COM se menționează că în cazul localității Ghidfalău, de unde au fost făcute mai multe reclamaţii în zilele secetoase, calitatea apei s-a îmbunătățit.
„Ne-am consultat cu autoritățile locale, care ne-au ajutat să îmbunătățim serviciul ca o soluție pe termen scurt. Părerea mea profesională este că, pe termen lung, fie va trebui îmbunătățită la nivel local alimentarea cu apă, fie va trebui trasă o conductă de la Sfântu Gheorghe – lucrare parțial realizată, dar care ar necesita o investiție majoră pentru a fi finalizată. Din punct de vedere tehnic, aceasta este cea mai bună soluție, dar în timp va deveni clar și în ce direcție putem merge mai departe cu această problemă”, a explicat directorul operatorului regional.
Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni ale lunii iulie, la Ghidfalău au fost efectuate în total 9 operațiuni de curățare a conductelor magistrale, iar în luna august, până în prezent, a avut loc o astfel de lucrare, urmând să fie curățată și instalaţia de captare a apei.
La Târgu Secuiesc, înlocuirea conductelor extrem de prost întreținute este în curs de desfășurare. Potrivit coordonatorului centrului regional, Pap Lajos, lucrările de pe strada Mihai Eminescu sunt aproape de finalizare, iar dacă vremea nu va crea probleme majore, acestea ar putea fi gata până la sfârșitul săptămânii. În ceea ce privește reasfaltarea temporară a străzii, acesta a explicat că lucrarea depinde de momentul în care va sosi echipa companiei de gaz. Partea dificilă a lucrării s-a încheiat, iar următorul pas este strada Nouă, care reprezintă o provocare, deoarece nu se știe unde se află conducta de apă.
„Nu știu cum este posibil să nu existe nicio documentație referitoare la locul unde poate fi conducta, dar pur și simplu nu există. De aceea am lăsat această lucrare pentru final, pentru că s-ar putea să trebuiască să căutăm mai mult timp din cauza acestei enigme şi nu am vrut să blocăm inutil traficul. Există, însă, un lucru pozitiv: când vom termina, vom avea aceste informații”, a spus Pap Lajos.
M.D.C.