Cruciada Românismului are bucuria de a dedica prezentul articol bisericii ortodoxe de la Vâlcele, unde a ajuns de două ori până la momentul actual, pe 20 martie și pe 31 iulie, reprezentată de comandanta Lucia, care, cu ocazia ultimei deplasări, a stat și de vorbă cu părintele Vasile Antonie Tămaș, interesată de povestea ansamblului parohial și, prin extrapolare, a stațiunii ce atrage, din timpuri îndepărtate, puhoaie de oameni. Discuția, purtată în pridvorul casei parohiale, pe o vreme ploioasă și răcoroasă, printre pui somnoroși de pisică și pe îndelete, deși preacucernicul era „puțin” contracronometru, urmând să intre la o slujbă de botez, după ce anterior oficiase Sfânta Liturghie și parastasul de doi ani al regretatului tată și preot, Ioan Tămaș, dar și actul solemn al dezvelirii și sfințirii bustului domnitorului Mihai Viteazul (amplasat în fața cimitirului), a urmărit cinci direcții: istoricul bisericii, motivul tricolorului (omniprezent), busturile personalităților din curte, legătura lui Mihai Viteazul cu localitatea covăsneană și relațiile româno-maghiare.

Parohia ortodoxă din Vâlcele își are rădăcinile în secolele XVI-XVII. Se cunoaște existența unei biserici de lemn, ridicată în inima pădurii, deasupra stațiunii, datând din secolul al XVIII-lea, dar care, în secolul al XIX-lea, în 1802, a ars. Mai târziu, în jurul anului 1840, în localitate existând niște izvoare benefice pentru majoritatea afecțiunilor omului, având cea mai bună apă minerală din țară și a patra din lume ca valoare curativă, principele Serbiei, Miloš Obrenović, bolnav de cancer la stomac, după ce a umblat prin toate orașele mari ale Europei și ale imperiului în căutarea unui remediu, a venit, într-o stare gravă, pe targă, și la Vâlcele, unde, după o lună de tratament cu apa miraculoasă, și-a găsit vindecarea, iar drept mulțumire în fața lui Dumnezeu, a luat decizia ctitoririi actualei biserici, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat”, construită și sfințită în 1843. La vremea aceea, probabil, era singura biserică românească de dimensiuni apreciabile din arealul carpatic, întrucât lăcașurile de cult ale românilor erau, de obicei, mici spre foarte mici, din lemn sau de piatră și situate în zonele mărginașe. Atunci a devenit și una dintre cele mai mari biserici din Transilvania, în general, și de la jumătatea secolului al XIX-lea până în prezent s-au perindat pe la altarul ei zeci de preoți, iar de 30 de ani încoace este cârmuită de familia Tămaș, prin răposatul părinte Ioan, venit din Maramureș și succedat de fiul Vasile Antonie, care i-a călcat cu vrednicie pe urme întru vocația preoției.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat” se deosebește de oricare alta prin ceva ce poate remarca oricine doar privind-o în treacăt pe dinafară, împodobită la una dintre intrări cu două drapele tricolore uriașe, de o parte și de alta a picturii Învierii Domnului, vizibile și de la distanță (ca o elegantă draperie menită a fi pusă la fereastra unei instituții a învierii neamului românesc), și străjuită de un stindard cu înălțimea de aproximativ 16 metri, tot în culorile naționale, ridicat pe postament către cerul din care se revarsă binecuvântările divine asupra patriei și fluturând falnic în dreptul celeilalte intrări.

Tricolorul românesc reprezintă leitmotivul parohiei ortodoxe de la Vâlcele. Este acolo încă de la începuturile bisericii, fizic, ca steag, iar din perioada 2016-2018, odată cu lucrările de reparație interioară și cu pictarea pereților, predomină plastic, sub diverse reprezentări și variațiuni (nuanțe), conectând în mod direct și în cel mai frumos chip cu putință ortodoxia și românismul – o bucurie pentru ochiul bunului român. Astfel, în lăcașul de cult se găsesc prapuri tricolori, în stânga și în dreapta altarului, precum și un drapel ce datează din perioada interbelică, din anul 1927, sfințit anume pentru Frăția „Sfântul Gheorghe”, care exista în zonă pe atunci, iar în zilele noastre, drapelul respectiv însoțește corul bărbătesc „Voievozii Munților”, pe care părintele Tămaș îl conduce de aproape 9 ani. Apoi, în fața bisericii, începând cu anul 2018, se află un stindard tricolor, ridicat pe când 100 de români, în frunte cu părintele, au pornit din Vâlcele către Alba Iulia cu căruțele și pe jos, parcurgând vreo 240 de kilometri în 6 zile, timp în care au fost așteptați de zeci și sute de mii de oameni, pe drum, în 5 județe mari ale țării. Cât despre tricolorul imaterial, cel încadrat în trupul bisericii prin pictură, el se prezintă în trei registre: de exemplu, registrul de sus, cu Maica Domnului „Oranta”, încadrată de cei doi arhangheli, Mihail și Gavriil, apoi, între registrul 1 și registrul 2 – Împărtășirea Apostolilor, tricolorul pornește ca brâu și desparte registrele.

În fiecare țară, nu numai în Biserica Ortodoxă, deci în mai multe biserici istorice, pe care le găsim în diferite state, vedem și simbolurile naționale ale statelor respective, ține de fiecare popor în parte să se identifice și în lăcașurile de cult prin simbolurile proprii. Un exemplu bun de păstrare a identității este dat la noi, în Transilvania, de cetățenii de etnie maghiară, care, fiind catolici sau reformați, afișează tot timpul tricolorul Ungariei în bisericile lor, și ca drapel expus continuu în biserică, și în ornamente, și în gravuri, și pe plăci, oriunde.

De obicei, în Covasna, bisericile ortodoxe au tricolorul statului român arborat la intrare. Noi avem aici două coloane mari tricolore la intrare. Sunt biserici care au, de asemenea, stindard în față, dar și în interior. La biserica ortodoxă de la Vâlcele, după cum se poate observa cu ușurință, tricolorul nu doar că se regăsește, dar este prezent pretutindeni, ocupă un loc de cinste.

Am considerat că îndemnul imnului național trebuie să fie un îndemn și pentru noi. În fiecare comunitate, rolul preotului sau al omului de suflet trebuie să fie acela de redeșteptare a sătenilor. Eu îmi doresc să le cultiv enoriașilor nu doar valori creștine, ortodoxe, ci și valori identitare, cât mai mult din spiritualitatea străbunilor, unde se încadrează foarte bine și simbolurile naționale, și cultul eroilor, fiindcă istoria noastră este plină de domnitori vrednici. În sprijinul conștiinței unității identitare, pe care o putem ține vie numai printr-o cunoaștere adecvată a istoriei, îi avem pictați în naos și pe Sfinții Voievozi Constantin Brâncoveanu al Țării Românești și Ștefan cel Mare al Moldovei, așa conectăm Covasna și, în general, Transilvania cu restul românității și contracarăm separatismul.

În altă ordine de idei, Parohia Ortodoxă Vâlcele se individualizează și prin prezența monumentelor din curtea bisericii, este vorba despre patru busturi, stindardul de care am pomenit într-un paragraf de mai sus și o troiță. Primul monument amplasat a fost bustul lui Nicolae Bălcescu (prezent pe meleagurile stațiunii Vâlcele între 15 iulie și 15 august 1844), în 2002, urmat, în 2005, de cel al lui Avram Iancu (prezent pe meleagurile vâlcelene în preajma Revoluției de la 1848), apoi, 13 ani mai târziu, cu prilejul „Marșului Centenar” către Alba Iulia, a apărut stindardul tricolor, iar anul trecut, spațiul a fost îmbogățit cu bustul lui Burebista – Rex Dacorum și cel al răposatului Ioan Tămaș, cetățean de onoare al comunei Vâlcele, de unde și-a luat și supranumele „Delavâlcele”, sufletul parohiei pentru câteva decenii și personalitate marcantă a vieții bisericești, culturale și sociale din județele Covasna și Maramureș. Privitor la troiță, aceasta, ridicată în anul 2001, le este închinată eroilor neamului din cele două războaie mondiale, fii ai comunei Vâlcele, spre veșnica lor pomenire. Nu în ultimul rând, merită să menționăm și arborele ce amintește de celebrul gorun al lui Horea, legat cu panglică tricoloră, dând un sens mai puternic părculețului cu tematică patriotică, întrucât curtea bisericii a fost gândită și ca loc de revigorare a simțirii naționale pentru creștinii ce-și rezervă câteva clipe de odihnă pe cele două băncuțe de lemn.

Luând distanță de biserică și mergând prin sat, ajungem la alte opere de sculptură ce aparțin parohiei cârmuite de părintele Tămaș și anume cea închinată deportaților și refugiaților din 1940, bustul lui Mihai Viteazul și câteva troițe, iar dacă tot l-am menționat pe Mihai Viteazul, ținem să precizăm că Măria Sa nu numai că a unit Țările Române, din care face parte și Transilvania, dar are și o mică legătură directă cu stațiunea Vâlcele, în contextul săvârșirii Unirii, când, conform unor documente, precum și tradiției orale, a intrat în Sfântu Gheorghe, pe un drum dinspre Valea Prahovei, drum ce trece și pe la Vâlcele.

În data de 31 iulie a fost dezvelit și sfințit, în fața cimitirului din centrul satului, în aplauzele unei mulțimi adunate pe ambele părți ale DN13E, bustul venerabilului voievod întregitor, lângă monumentul dedicat memoriei refugiaților și deportaților vâlceleni din timpul cedării Ardealului de Nord. Întrebat de comandanta Lucia ce părere are cu privire la canonizarea domnitorului, părintele Tămaș a răspuns că nu știe dacă Mihai Vodă va avea vreodată un loc al său în calendar, lucrul acesta ținând de mai marii Bisericii, dar nădăjduiește să se întâmple, deoarece îl consideră un sfânt, martir și erou al națiunii române, ca și pe toți cei ce s-au sacrificat în decursul istoriei în numele unirii și al credinței creștine. Îi poartă un profund respect datorită calității de stâlp al ortodoxiei, din care Viteazul țării a luptat din răsputeri împotriva cotropitorilor păgâni și a fost și ctitor de biserici, cel mai frumos exemplu fiind catedrala mitropolitană de la Alba Iulia.

În încheiere, ca o surpriză plăcută (sau nu prea, în caz că sunteți șovini), vă aducem la cunoștință faptul că bisericii „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat” îi mai trec pragul și etnici maghiari – dintre care cel puțin 20, după spusele părintelui Tămaș, au participat la Sfânta Liturghie din data de 31 iulie, ajutându-l inclusiv la treburi – din județele Covasna și Harghita, impresionați de felul cum preacucernicul își ține slujbele, implicit – sau chiar cu precădere – de felul de a fi al acestuia, ca preot ortodox și ca patriot român ardelean… un fel bizar ar spune ei, probabil, însă, fără doar și poate, respectabil, în condițiile în care românismul nu se împacă prea bine cu multietnicitatea din cauza atitudinilor ostile – în special maghiarimii – ale atâtor confrați așa-ziși naționaliști, fiind interpretat de multe ori drept antimaghiarism în diverse împrejurări și nici pe departe ca simțire națională curată, ceea ce necesită o schimbare a paradigmei, în acord cu învățăturile creștine și valorile morale, spre eliminarea impurităților ce denaturează numitul românism, care nu este exclusivist, ci incluziv.

Părintele Tămaș este împotriva șovinismului și caută să strângă legăturile româno-maghiare, să-i apropie pe Ion și János, pe Gheorghe și György, pe Ștefan și István, nu să le țină aprins conflictul secular potențat de politicieni și de agenții agitatori, astfel că și-a manifestat și interesul de a se alătura campaniei inițiate de organizația cruciată. Îi mulțumim.

https://www.facebook.com/CruciadaRomanismuluiCR