Primarul oraşului staţiune Covasna, Gyero Jozsef, afirmă că majorarea costurilor utilităţilor ar putea afecta investiţiile, autorităţile locale nemaiavând resurse pentru cofinanţarea proiectelor sau acoperirea unor cheltuieli neeligibile neprevăzute.

Edilul a menţionat că autorităţile locale fac eforturi pentru reducerea consumului de curent electric, precum şi pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, însă nu este exclus să fie nevoite să recurgă la credite pentru a putea continua sau finaliza o serie de investiţii importante pentru comunitate.

„Noi nu am mărit taxele şi impozitele şi nu avem resurse suplimentare. Cheltuielile de întreţinere o să afecteze investiţiile, cel mai probabil. (…) Avem în derulare o serie de proiecte, străzi, un bloc ANL, precum şi o sală de sport şi un stadion ce vor fi realizate cu sprijinul CNI, iar noi ne-am angajat să le racordăm la utilităţi, să facem amenajarea terenului, ceea ce costă foarte mult. (…) O să facem faţă cheltuielilor de funcţionare, dar, prin ricoşeu, o să sufere investiţiile. În ultimii şase ani, de când sunt primar, nu am luat niciun credit şi ne-am plătit toate împrumuturile, dar avem investiţii în derulare şi nu ne putem permite să le pierdem. Deci, probabil, că va veni momentul în care va trebui să recurgem la credite pentru a putea suporta cofinanţarea acestor proiecte, care aduc plus valoare, pentru că dintr-un leu facem zece”, a declarat, pentru AGERPRES, Gyero Jozsef.

El a mai menţionat că Primăria are în curs de implementare un proiect de modernizare a iluminatului public al oraşului ce vizează, printre altele, înlocuirea corpurilor de iluminat cu leduri cu consum redus şi, de asemenea, a depus, proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a unor blocuri de locuinţe şi instituţii publice, printre care se numără clădirea Primăriei şi mai multe unităţi de învăţământ. `

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail