Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru festivalul de colinde și obiceiuri „Crăciunul la români”, și a anunțat, ieri, deschiderea înscrierilor participanților.

„Ediția actuală va fi una specială, închinată Centenarului Marii Uniri. În acest sens, aici în centrul țării vom încerca să aducem, alături de formațiile locale, cele prietene și cunoscute deja, câte un ansamblu din fiecare comunitate românească rămasă în afara granițelor.”-  a declarat președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad.

Ajuns anul acesta la cea de-a XXVII-a ediţie, Festivalul  se va desfăşura în perioada 4 – 11 decembrie.

„Fundația <<Mihai Viteazul>> din municipiul Sfântu Gheorghe organizează, anual, din 1991, Festivalul de Colinde și Obiceiuri de Iarnă <<Crăciunul la români>>, în prima parte a lunii decembrie. Urmărim în mod deosebit conservarea și perpetuarea obiceiurilor tradiționale din Ajun până la Bobotează, al colindelor, cu gândul ca acest demers cultural de tradiție să ne apropie și cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, să ne aducă tuturor liniște, pace, sărbătoare în case și în suflet.” – ne-a declarat, ieri, președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad.

O săptămână de spectacole

Aceasta a declarat că structura festivalului din acest an va fi asemănătoare cu cea a edițiilor anterioare, astfel că programul se va derula pe parcursul a mai multe zile, cuprinzând, pe lângă spectacolul de gală,  mini-concerte susținute de copii, un program de colinde – la instituții sau operatori economici, dar și o paradă a portului popular.

„Festivalul va fi deschis și de această dată prin seria de mini-concerte  susținute de elevi și preșcolari, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe. Mai exact, acestea sunt programate în perioada 04 – 07 decembrie (a.c.), de la ora 16.00. În 8 decembrie, seara (vom preciza, în curând, ora) vom organiza un concert în Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe sau în alte biserici din municipiu, cu participarea a două sau trei ansambluri corale din țară sau din afara granițelor. În 9 decembrie, festivalul va continua în municipiul reședință de județ, cu următoarele manifestări: de la ora 10.00 – un scurt concert în Catedrala Ortodoxă, urmat de prezentarea formațiilor, ansamblurilor prezente;  de la ora 10,45 –vom organiza parada costumelor populare, a tradițiilor și deschiderea festivă  a Festivalului în <<Piața Mihai Viteazul>>;  de la ora 12.00 se va derula un program de colinde și urări la instituții, asociații, iar de la ora 15.00 – spectacolul de gală, în Sala de sport a Colegiului Național <<Mihai Viteazul>> sau în altă locație din Sfântu Gheorghe. În data de 10 decembrie, de la  ora 12.00, festivalul va continua cu al doilea spectacolul de gală de la Casa de Cultură din Târgu Secuiesc și, opțional, cu colinde și spectacole în alte localități din județ.” – ne-a spus prof. ing. Maria Peligrad.

Start la înscrieri!

Potrivit conducerii Fundației, înscrierile la festival au început și se desfășoară până în data de 10 -12 noiembrie (a.c.).

Înscrierea grupurilor/formațiilor/ ansamblurilor artistice se realizează prin completarea fișei de înscriere, fișei de prezentare și a unui tabel nominal cu persoanele care fac parte din formație, grup, ansamblu, dar și un CD cu negativul pieselor înscrise în Festival, dacă este cazul.

Documentele menționate se pot descărca de pe site-ul www.fmvcov.ro și pot fi trimise prin poștă pe adresa fundației „Mihai Viteazul” sau online la adresa de email menționată și la adresa [email protected] -pentru participanții de la spectacolul din Târgu Secuiesc.

Conform regulamentului,  se vor preciza, în mod obligatoriu, următoarele: denumirea pieselor muzicale, tipul obiceiului prezentat, precum și timpul aferent fiecărui element de spectacol.

Programul se va încadra între 7 – 10 minute. În funcție de conținutul său, va fi discutat cu organizatorii pentru a avea un punct de vedere comun.

Tot în regulament se precizeză și că numărul participanților unui grup va fi de maxim 20 – 22 de persoane și că în funcție de caracteristicile spectacolului, de programul propus de către invitați, precum și de alte considerente acest număr poate fi mai mare, după o discuție cu organizatorii și aprobarea acestui număr.

„Invitații vor comunica dacă au nevoie de o anumită logistică. CD – ul cu negativul pieselor cu care  se înscrie la festival se copiază în format mp3. Nu se acceptă CD –u ri zgâriate sau deteriorate.

Nu vor fi luate în considerare cererile de înscriere sosite după data stabilită sau care sunt incomplete.

Având în vedere existența mai multor locații pentru menținerea concertelor de colinde și a spectacolelor specifice, organizatorii vor discuta cu reprezentanții fiecărui  grup/formație/ansamblu acceptat, locul și data unde acestea își va putea încânta spectatorii.”- se mai arată în regulament.

Ediție specială…

 „Ediția din acest an este una specială,  organizată  în preambulul centenarului Marii Uniri, deci este închinată centenarului Marii Uniri. În acest sens, aici în centrul țării vom încerca să aducem, alături de formațiile locale, cele prietene și cunoscute deja, câte un ansamblu din fiecare comunitate românească rămasă în afara granițelor. Am transmis deja și invitații.  Spre exemplu, am invitat, deocamdată, grupuri din Republica Moldova, din Serbia, din Ucraina. Ne-am propus să invităm anul acesta și cel puțin câte un grup din provinciile istorice ale României!”- a spus președinta Fundației „Mihai Viteazul”.

În căutare de sponsori…

Prof. ing. Maria Peligrad a declarat că festivalul va fi organizat prin două proiecte cu cofinațare din partea Consiliului Local Sfântu Gheorghe și a Consiliului Județean Covasna, însă lista rămâne deschisă pentru cei care doresc să se alăture și să sprijine financiar organizarea ediției din acest an, întrucât se anunță a fi o ediție de amploare.

Președinta Fundației a precizat că intrarea la spectacolele organizate de Fundație sunt gratuite, astfel încât un număr cât mai mare de oameni să se bucure de ele.

Vom reveni cu informații.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail