Au început pregătirile pentru cea de-a XIV-a ediție a competiției de dezbateri „Covalact – Saint George, City of Debate”, ce va avea loc în luna martie, la Sfântu Gheorghe.
Evenimentul va avea loc în perioada 6-8 martie 2020, în formatul din ultimii ani, au anunțat organizatorii, astfel că și în acest an vor fi așteptate 70 de echipe, dintre care 10 echipe „Wildcard”. Înscrierile pentru cele 10 echipe au fost deja lansate.
Pentru a fi eligibilă aplicării pe un loc de wildcard, o echipă trebuie să fie formată obligatoriu din 2 membri aparținând aceleiași instituții (club de dezbateri). Pentru criteriul de activitate a clubului, va fi luată în considerare doar activitatea clubului majoritar, se arată pe site-ul competiției.
Evenimentul a pornit cu mult entuziasm cu ani în urmă, cu patru echipe participante, și a evoluat frumos, la inițiativa lui Mădălin Guruianu, cel ce a fost mulți ani responsabilul Clubului de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe.
Saint George City of Debate este o competiţie naţională de dezbateri academice pentru liceeni, aflată în calendarul competiţional al Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), care se desfăşoară în luna martie la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Evenimentul are în palmares 13 ediţii, însumând aproximativ 5000 de participanţi, şi câteva recorduri în ceea ce priveşte calitatea competiţiei şi numărul de echipe participante. La nivel naţional, Saint George City of Debate deţine recordul absolut al numărului de echipe participante la competiţie – 129 de echipe, stabilit în 2014. Totodată, evenimentul a primit titulatura neoficială de „Cel mai bine organizată competiţie de dezbateri din România“.
Saint George City of Debate a introdus în mişcarea dezbaterilor câteva inovaţii şi modele de bune practici în organizare, care au fost preluate ulterior şi de alţi organizatori – gratuitate absolută pentru arbitri, comunicare şi promovare intensivă, evenimente cultural-sportive la alegere etc, se mai arată pe site-ul https://cityofdebate.ro.
Ediţia jubiliară, cea de-a zecea, a fost ultima coordonată de către Mădălin Guruianu, căruia i s-au alăturat exponenţii mişcării de dezbateri din Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, iar după încheierea acelei ediții, organizatorii au anunţat desfăşurarea unui concurs pentru postul de manager al evenimentului, iar câştigătorul acestuia a fost Vlad Vidican, absolvent al Facultăţii de Drept (UBB Cluj Napoca), fost debater la clubul din Sfântu Gheorghe, cu performanţe foarte bune şi cu o experienţă mare în dezbateri şi organizare de evenimente, se mai arată pe site-ul evenimentului.
Ediţia de anul trecut, ediția a a 13-a a Saint George City of Debate s-a desfăşurat în perioada 8-10 martie 2019, cu 70 de echipe aliniate la start, dintre care 10 admise în sistem WildCard. În postura de partener principal a revenit compania Covalact, astfel că denumirea oficială a competiţiei a fost Covalact Saint George City of Debate 13.
Competiția este organizată de Asociaţia de Tineret „Ecou”.
Ana Ciorici COSTACHE
Sursa foto: Facebook – Saint George, City of Debate