Peste 550 de voluntari, printre care profesori, medici, actori, sportivi, politicieni, ziarişti şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, au fost implicaţi în derularea Programului Pedibus, lansat în primăvara anului trecut de Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a determina cât mai mulţi elevi din clasele primare să meargă pe jos la şcoală.

O parte dintre aceştia au fost prezenţi, marţi dimineaţă, la un eveniment organizat în Piaţa Centrală din municipiu cu scopul de a marca un an de la lansarea programului.

Profesoara Kondor Agota, una dintre iniţiatoarele Pedibus, a declarat că ideea a fost preluată din străinătate şi s-a bucurat de succes, dovadă faptul că numărul copiilor care merg pe jos la şcoală creşte de la o zi la alta.

„Ideea ne-a venit după ce am citit într-un ziar că în Danemarca şi Italia există astfel de Pedibus-uri, iar copiii merg pe jos la şcoală. I-am prezentat ideea domnului primar, care a fost de acord şi aşa am început programul în urmă cu un an. La început am avut cam 60 de copii pe zi, iar acum avem în jur de 150 zilnic. Dar nu e destul, noi am vrea să vină şi mai mulţi copii. Ţinta noastră este ca 2.000 de copii să meargă zilnic pe jos la şcoală cu Pedibus. Sperăm ca în următorul an şcolar să fie mai mulţi” , a declarat Kondor Agota.

Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, sunt conduse de câte doi-trei voluntari adulţi şi pornesc în fiecare dimineaţă din şase puncte ale oraşului, adunând pe traseu toţi copiii care aşteaptă sosirea acestora în staţiile prestabilite. Toate grupurile se întâlnesc în centrul oraşului, unde elevii se regrupează în funcţie de şcolile la care învaţă şi pornesc apoi mai departe spre destinaţie.

„Acest an a trecut foarte, foarte repede. Am reuşit să organizăm acest program timp de 34 de săptămâni, au fost 556 voluntari care au însoţit grupurile de copii şi ţin să le mulţumesc, pentru că fără ei nu am fi putut derula acest program. Am început cu trei trasee, iar acum avem şase (…) Şi pentru părinţi e un ajutor, pentru că acum copiii vin la şcoală însoţiţi de voluntari, care îi ajută să ajungă în siguranţă”, a declarat, pentru AGERPRES, Szekely Kincso, coordonatoarea programului.

Autorităţile locale au demarat programul Pedibus după ce au constatat că în ultimii ani tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt ce afectează independenţa copiiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail