Timp de două săptămâni, la începutul vacanței de vară, în perioada 17-28 iunie 2019, între orele 9:00 și 14:00, 267 de elevi din clasele I-IX de la școlile din Sfântu Gheorghe au participat, gratuit, la diferite activități distractive și educative în cadrul programului Afterschool, derulat pentru a două oară la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe.
Conducerea instituției a acceptat toți copiii care s-au înscris, deși, față de anul trecut, când a fost lansat acest proiect, numărul participanților aproape s-a triplat.
Țînând cont de numărul mare de copii înscriși anul acesta, conducerea instituției a decis să formeze două grupe, coordonate de 10 profesori și 15 elevi mai mari care în cursul anului școlar au fost premiați la diferite concursuri.
Cercurile s-au desfășurat sub formă de ateliere cuaproximativ 15 copii fiecare.
Indiferent de activitățile agreate de copii, fiecare zi a început cu dans modern, care a fost, de fapt, înviorarea de dimineață. Activitatea a fost coordonată de profesoara Eniko Molnar, dar coregrafiile au fost învățate de copii cu ajutorul a șase dansatoare care au participat la Campionatul Mondial de dans din Croația.
„Am avut jocuri interactive, activități prin care să ne putem oaște unii pe ceilalți mai bine, ateliere de creație, carting, dans, dar am organizat și concursuri interesante. Joia a fost cea mai frumoasă zi, așa au spus copiii, deoarece am fost la ștrand și s-au distrat de minune. În ultima zi de afterschool, am fost în excursie în împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe. Pe lângă relaxare, am strâns și gunoaie, o activitate de conștientizare și responsabilizare a copiilor, pe care intenționăm să o extindem la anul. Pe fața copiilor se putea citi că a fost un afterschool reușit. Eu zic că a fost un lucru benefic tuturor, atât copiilor, cât și nouă. Scopul nostru a fost să ajutăm comunitatea, să le oferim copiilor din Sfântu Gheorghe o educație prin joc. Am avut efectiv o educație outdoor care în Europa și peste tot este la modă. Sper că am reușit să le transmitem copiilor lucruri noi, emoții plăcute. Niciun copil nu a avut timp de butonat telefonul, nu s-a plictisit. Am încercat să le captăm atenția prin activitățile noastre. Anul viitor dorim să schimbăm unele programe, să implicăm și profesori noi din județul Covasna, să nu se plafoneze copiii care au participat până acum și care cunosc deja totul. Și excursia o vom face într-un loc mai îndepărtat. Poate reușim să rezolvăm cu transportul și să mergem la Lacul Sfânta Ana sau în altă zona frumoasă. Le pregătim copiilor și un joc educativ de orientare. Vor primi o hartă cu puncte de interes din oraș și vor porni, însoțiți de profesori, într-o aventură numită „vânătoarea de comori”.- a declarat Kerekes Jenő, directorul Palatului Copiilor Sf.Gheorghe.
Acesta a menționat, totodată, că: „Copiii noi care au participat la afterschool au înțeles cu ce ne ocupăm, ce se întâmplă la Palatul Copiilor și sperăm că din toamnă vor veni și ei la cursurile noastre. Înscrierile încep din data de 2 septembrie 2019. Copiii din afara reședinței de județ vor putea beneficia de educație nonformală la Cluburile Copiilor din Baraolt, Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc și Covasna.”
Anul trecut, în județul Covasna 3.400 de copii au frecventat cercurile Palatului, dintre care 1.400 în municipiu. Majoritatea cursanților sunt din clasele primare și de gimnaziu. Cele mai îndrăgite cursuri sunt cele de: dans modern, dans popular, carting, orientare turistică, înot, pictură pe lemn.
„Activitățile trebuie făcute de către profesori în așa fel încât copiii să vină mereu. Activitățile noastre nu sunt obligatorii. Dacă cursurile nu sunt atrăgătoare, copiii nu mai vin. Profesorii trebuie să îi motiveze pe copii. Dacă profesorul este un cadru didactic devotat, care face meseria asta din plăcere, atunci cercul respectiv funcționează. Dacă profesorul vine doar pentru salariu, copilul simte asta. Problema este că dacă profesorul respectiv este titular, legea nu îți permite să reorganizezi cercul, chiar dacă acesta nu are cursanți. Nu e normal. La nivelul Palatelor Copiilor nu ar trebui să fie titularizați profesorii. Ar trebui să conteze preferințele, cererile copiilor și capacitatea cadrelor didactice”, a mai spus directorul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, Kerekes Jenő.
Participarea la toate cercurile organizate de Palatul Copiilor este gratuită, iar costurile sunt suportate de Inspectoratul Școlar prin Ministerul Educației.
Larisa AXINIA
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail