Joi, 23 noiembrie 2017, Sala „Unirea ” din Voinești-Covasna a fost gazda unui eveniment cultural organizat de Asociația Grit în colaborare cu Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. Cartea lansată – „De vorbă prin Voineștii Covasnei” – semnată de prof. Florentina Teacă face parte din colecția Centenariul Marii Uniri (1918-201).
Prezent la eveniment, dr. Ioan Lăcătușu, inițiatorul colecției, nu doar în prefața volumului, ci și în fața publicului adunat cu mic cu mare, a subliniat trăsăturile „femeii românce de la munte: harnică, inteligentă, frumoasă, curajoasă, demnă, păstrătoare a tradițiilor și portului național, iubitoare a limbii române, a credinței strămoșești și a simbolurilor naționale”.
Aceste trăsături nu caracterizează doar autoarea, ci și personajele din paginile cărții creionate cu măiestrie. „De vorbă prin Vioneștii Covasnei” este o carte de interviuri, dar citită cu atenție, din rândurile ei se desprind obiceiuri, tradiții, se conturează caractere care la un loc aduc un plus de imagine comunității românești din curbura arcului Carpatic despre care se cunosc foarte puține lucruri. Pentru că așa cum spunea și dr. Ioan Lăcătușu în intervenția sa „în perioada comunista nu s-au scris cărți despre românii din zonă dintr-un motiv foarte simplu: nu puteai să scrii dacă nu pomeneai de biserici, și atunci nu aveai voie. Doi, nu poți să scrii istoria adevărată a românilor din zonă dacă nu scrii și de problemele grele care au fost în conviețuirea cu maghiarii, și atunci se sacrifica adevărul sub lozinca păstrării armoniei interetnice. Motiv pentru care puțini s-au încumetat să scrie”(…) amintind de lucrările acad.Mircea Păcuraru de la Sibiu și tragediile care au urmat după dictatul de la Viena, scrise de prof. Ciolan. Despre perioada interbelică, când în zonă s-au făcut cercetări etnografice, dovadă fiind înregistrările de la institutul etnografic din București și Cluj și cărțile semnate de prof. Constantin Catrina și Nicolae Bucur. „În perioada postdecembristă, Dumnezeu ne-a ajutat și în contextul istoric deja cunoscut ne-am constituit la Sfântu Gheorghe (…) și am înființat această instituție divino-umană de excepție, Episcopia. Au apărut edituri, au apărut lucrările. În acest spațiu, Florentina Teacă revenită de la Iași în forță, și-a publicat întâi lucrarea de licență despre Sântilie, apoi lucrările despre oierit și albumele.”
Făcând această paralelă, dr. Ioan Lăcătușu a vrut să evidențieze importanța muncii de cercetare a prof. Florentina Teacă, fără de care zona, obieciurile și oamenii ei ar rămane într-un mare anonimat, și a îndemnat-o să continue această cercetare pentru că deja „stăpânește bine zona” din punct de vedere al informației. „Față de ce se știa acum douăzeci de ani, prin aceste lucrări care presupun cercetare amănunțită, se cunosc mult mai multe despre tradiții și obiceiurile locului și este necesar ca această zonă să aibă o monografie a ei din care să facă parte aceste cărți scrise dintr-un sentiment „de datorie morală”.
După o trecere în revistă cu date și fapte exacte, așa cum îi stă bine unui istoric, a urmat un moment liric susținut de dr. Genoveva Tiba care printr-o interpretare duioasă a Baladei „Miorița” a reușit să ne introducă în atmosfera bălădească a cărții. Copiii prezenți la aceste eveniment ascultau fascinați, iar pe adulții prezenți nu o dată i-am surprins lăcrimând, ascultând poveștile care se depănau. Pentru că vorbindu-se despre personajele cărții, pe care autoarea a ținut să le pomenească în semn de mulțumire și recunoștință, și-au amintit de unii plecați la Domnul, de alții bolnavi, în spital sau la pat. Acest fapt a adus dorul mai aproape și ne-a amintit că timpul trece și că nimeni nu este idestructibil.
Prezent la lansare , fostul prefect al județului Covasna, Marius Popica, vădit impresionat, și-a exprimat întâi părerea de rău în privința faptului că nu există oameni care să-i susțină pe cei valoroși care doresc să facă ceva pentru comunitate.
„Parcă este un făcut al nostru al românilor ca atunci când avem oameni valoroși să-i dăm la o parte și să nu-i ajutăm atât cât merită. Apoi ne mândrim cu cărțile lor…”
Mai împăcat și cu un soi de mândrie a adăugat : „Copiii de azi își caută eroii printre cei care îi văd la televizor, mâzgăliți artificial și fără nici o valoare, pe când noi avem modelele noastre. Eroii, modele sunt printre noi, trebuie doar să deschidem ochii. Aș recomanda această carte și multe altele, ca studiu pentru parlamentari și pentru toți care ne conduc care nu cunosc aceste lucruri și nu au cum să le cunoască, pentru că sunt în zona televizată.”
Sală era toată un murmur, un freamăt. Cred că fiecare avea ceva de spus, de completat. O doamnă mai curajoasă, abia reținându-și lacrimile s-a ridicat și ne-a făcut o mărturisire emoționantă: „ Te felicit pentru carte. Faci ce nu putem face noi. Ești cumva vocea generației noastre. Țin mult la această zonă de accea nici nu am plecat de aici. Eu zic să facem ceva, că faptele vorbesc mai mult decât am putea spune în cuvinte. Promit că tatăl meu, care la 71 de ani nu se poate lăsa de oierit, va fi unul dintre cei care îți va acorda unul dintre interviurile următoare. Pentru el oile au fost ca al treilea copil. Și-a sacrificat de multe ori familia. N-am înțeles, la momentul respectiv, dar acum înțeleg și îl apreciez pentru tot ce a făcut pentru această zonă, pentru noi, pentru oameni, așa cum spunea și doamna în versurile sale, ploile, vremurile, vara, iarna, doar Dumnezeu le-a fost alături. Nu și-a dorit nimic de la viată decât să aibă doi copii de care să fie mândru. Promit că-l voi face să-și deschidă sufletul pentru că are multe multe de povestit.”
Copleșită de toate aprecierile, susținerea și vorbele calde auzite, prof. Florentina Teacă și-a lăsat sufletul să vorbească pentru o fracțiune de secundă: „Nici nu știu ce să mai spun. Mi-ar fi plăcut să fie în sală și părinții mei sau măcar mama, să audă și ea cuvintele astea.” Un moment de slăbiciune pe care l-a alungat repede, parcă fiindu-i teamă să-și arate și partea umană. A continuat cu hotărârea pe care o cunoaște toată lumea. „Aseară târziu pregăteam un argument pentru următoarea carte care urmează să apară, un album cu fotografii din tot județul și scriam:
„Să dăm mai departe ce-am moștenit. Acest imperativ mi s-a părut mereu a fi de căpătâi. Pentru mine nu este numai o îndatorire, este și o bucurie. Una mare. E ca și atunci când coși pe ie, flori. În cusătura măruntă și trudnică apare una, două, apoi apar rândurile, apoi florile vor umple pânza. Pânza devine doar un mijloc atunci. Florile, florile sunt scopul. În principiu, noi oamenii, nu inventăm nimic atunci când e vorba de lucruri esențiale și frumoase. Ele ne-au fost lăsate, au existat dintotdeauna. Nimic nou nu mai poate fi făcut, că ar fi frivol, minimalist față de ce există. Și florile de pe ie sunt și au fost întotdeuna aceleași. Numai bucuria de a le coase este mereu nouă. Iar florile de care vorbesc eu sunt voineștenii de ieri și de azi. Scopul meu este să dăm neuitării fotografii, oameni, chipuri, amintiri să rămână pentru generațiile care vin după noi. ” A mulțumit celor care au sprijinit-o financiar în apariția cărții : S.C.Coni-Trans Exportpackaging SRL Covasna, S.C.Transgat SRL, S.C. Transgat Sort SRL Covasna, apoi mai mult ca pentru sine:
„Nu mă pot opri. Sunt nevoită să merg înainte. Vreau să mă opresc și nu pot să mă opresc. Să mă ajute Dumnezeu să…ne mai întâlnim și la alte lansări de cărți.”
Da! Să ne întâlnim și la alte lansări pentru că prof. Florentina Teacă este la fel ca și zona Voineștilor – un tezaur încă necunoscut.
A urmat sesiunea de autografe cu flori, îmbrățișări, cuvinte de mulțumire, de îmbărbătare venite și din partea celor intervievați în carte și care au asistat emoționați, aproape nevenindu-le să creadă că este vorba și despre ei.
Ca un epilog la această seară plină de emoție cu povești de suflet, povești de viață din care se pot învăța multe, voi încheia cu felicitări și aprecieri și un vers al unui domn din sală care a stârnit ropoze de aplauze:
„În Voinești fântâna de românism nu seacă/ din ea ne adăpăm și tu și eu
și Florentina Teacă.”
Mihaela Aionesei – Târgu Secuiesc
